Filarmonica de Stat „Transilvania” invită publicul, în Studioul de concerte al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” (str. Ion I. C. Brătianu, nr. 25), pentru a participa la un recital cameral susținut de binecunoscutul Cvartet Transilvan – Gabriel Croitoru – vioara I, Nicuşor Silaghi – vioara a II-a, Marius Suărăşan – violă și Vasile Jucan – violoncel.
Evenimentul va avea loc marți, 10 decembrie 2024, cu începere de la orele 19:00,
Din programul serii vor face parte Ludwig van Beethoven – Cvartetul de coarde în Si bemol major, op. 18 nr. 6 și Franz Schubert – Cvartetul de coarde nr. 13 în la minor, D. 804, Rosamunde.
Biletele se pot achiziționa online de pe entertix.ro (https://bit.ly/49q8Gbd) și myticket.ro sau de la Agenția de Bilete a Filarmonicii (Piața Lucian Blaga nr. 1-3, tel. 0756-048.318, orar luni-joi 11:00-16:00, vineri 11:00-13:00), precum și cu o oră înainte de începerea concertului, direct de la locația acestuia, în limita locurilor disponibile.