
În timp ce autorităţile ne liniştesc şi promit că 2010 nu va aduce scumpiri semnificative, Banca Naţională susţine contrariul. BNR se aşteaptă anul acesta la o majorare de până la 5 procente a tarifelor pentru gaze naturale, energie electrică şi energie termică. Scumpirile vor duce la facturi mai mari plătite de populaţie, dar şi la majorarea în lanţ a preţurilor altor produse.Banca Naţională a prognozat pentru 2010 o ţintă a inflaţiei de 3,5%. Potrivit BNR, cel mai mult se vor scumpi anul acesta medicamentele, gazele naturale, dar şi energia sau carburanţii.
De exemplu, Banca Centrală se aşteaptă la o creştere a tarifelor gazelor naturale şi energiei termice de cel puţin 5 la sută, în timp ce energia electrică s-ar putea scumpi şi ea cu 4%. Asta înseamnă că românii vor scoate tot mai mulţi bani din buzunare pentru plata facturilor.
De exemplu, factura la Gaze naturale, pe timp de iarnă, ar putea creşte de la 250 de lei la peste 260 de lei. O factură la energie electrică de 100 de lei se va scumpi şi ea cu încă 4 lei. Dacă în prezent plătim pentru încălzire, de exemplu 200 de lei, o majorare cu peste 5% înseamnă încă 10 lei în plus. La sfârşitul anului trecut, Autoritatea naţională de reglementare în domeniul energiei a anunţat că preţul plătit de firme şi populaţie pentru energia electrică va creşte cu 3,5 – 4%, fiind indexat cu inflaţia.
Săptămâna trecută, secretarul de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri Tudor Şerban, declara că preţul gazelor naturale va creşte în luna aprilie, iar persoanele cu o situaţie materială dificilă vor fi ajutate la plata facturii. Majorarea vine în contextul în care Comisia Europeană ne obligă să ne aliniem preţul din producţia internă la nivelul celui din import.