Jaful armat a avut loc la filiala Băncii Transilvania din cartierul clujean Mănăştur în februarie 2009.Autorii jafului de la Banca Transilvania din Cluj au fost prinşi astăzi, a anunţat Vasile Blaga.
Cei doi tineri au fost prinşi pe baza probelor ADN.
”Autorii jafului sunt tineri de 21 de ani, fără antecedente. Unul se ocupă cu taximetria, iar altul aduce maşini din statele europene. În urma probelor am decis declanşarea percheziţiilor”, a declarat Ioan Păcurar inspector şef al IPJ Cluj.
Jaful armat a avut loc la începutul anului trecut la filiala Băncii Transilvania din cartierul clujean Mănăştur. Autorii jafului au reuşit atunci să fugă cu aproape 60.000 de euro.