Spectacolul „Ruins True Refuge” al Teatrului Maghiar de Stat Cluj, în turneu la Bucureşti

Teatrul Maghiar de Stat va prezenta la Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti spectacolul „Ruins True Refuge”, invitat în cadrul parteneriatului pe care teatrul îl are deja de câţiva ani cu instituţia de artă şi cultură din Capitală şi care presupune prezenţa fiecăreia dintre cele două instituţii la sediul celeilalte. Spectacolul de Liam Clancy, Mary Reich, Yolande Snaith, Shahrokh Yadegari şi Gábor Tompa are regia semnată de Gábor Tompa, iar coregrafia de Yolande Snaith. Din distribuţia spectacolului fac parte actorii: Csilla Albert, Enikő Györgyjakab, Ferenc Sinkó şi Kristóf Dimény. Evenimentul va avea loc duminică, 25 mai, între orele 18.00 şi 20.00.

Read More

Premii pentru Teatrul de Păpuşi Puck, la Chişinău

Teatrul Puck din Cluj-Napoca a câştigat premiul „Pentru valorificarea literaturii clasice româneşti în teatrul de animaţie”, iar actorului Ovidiu Crişan i-a fost acordat premiul „Pentru plastica şi expresivitatea corporală”, în cadrul Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi „Sub căciula lui Guguţă”, organizat de Teatrul Municipal de Păpuşi din Chişinău, Republica Moldova, în perioada 13 – 17 mai. La această ediţie a Festivalului secţia română a Teatrului Puck a participat cu spectacolul „Dănilă Prepeleac” după Ion Creangă, scenariul şi regia Traian Savinescu, o producţie a stagiunii 2008/2009.

Read More

Expoziție inedită, în premieră națională, la Grădina Botanică „Alexandru Borza”

    Grădina Botanică „Alexandru Borza”, din cadrul Universității Babeș-Bolyai, organizează, începând cu data de 24 mai 2014, expoziţia tematică „Scaunul soacrei”. Evenimentul are loc în holul serelor mari din Grădina Botanică „Alexandru Borza” (str. Republicii nr. 42) şi este deschis publicului larg în intervalul orar 9:00-18:00. În premieră naţională, la Cluj-Napoca, vizitatorii vor avea ocazia să admire această expoziţie care înglobează cunoştinţe de botanică, etnobotanică şi lingvistică, comerciale, de psihologie a soacrei, de istorie şi nu numai. Toate acestea vor fi condimentate cu bancuri şi caricaturi pe tema soacrei.

Read More

Ana Blandiana lansează în 25 mai, la Cluj, volumul de memorialistică „Fals tratat de manipulare”

Ana Blandiana va lansa duminică, la Cluj, cu începere de la ora 17 volumul „Fals tratat de manipulare“. Evenimentul de lansare, care se va desfăşura la Librăria Humanitas Cluj, va prilejui o sesiune de lectură publică și o întalnire a publicului cu autoarea care va oferi autografe.

Read More

Cel mai recent raport Eurydice analizează aspecte ale modernizării învăţământului superior în România

Potrivit celui mai recent raport Eurydice, România face parte dintre statele membre UE care nu dispun de informații privind diversificarea structurii corpului studențesc, au o structură de finanțare a învățământului superior bazată pe anumiți factori, între care rata de finalizare/abandonare a studiilor este doar unul opțional, iau în considerare previziunile privind piața muncii în planificarea și gestionarea educației universitare (în principal, pentru a decide numărul de locuri finanțate de stat în programele de învățământ) și în care nu există servicii de consiliere profesională a absolvenților.

Read More

Hobby Bike Cup 24 mai 2014, Pădurea Hoia, Cluj-Napoca

Clubul Sportiv “Hobby Bike” continuă seria competiţiilor de Mountainbiking, prin evenimentul HobbyBike Cup, ce se va desfăşura în Hoia HobbyBike Dirt Parc, Pădurea Hoia Cluj-Napoca, în 24 mai 2014. Scopul evenimentului este acela de a reuni rideri şi public din toată ţara pentru un “JamSession” de mountainbiking, muzică şi bună dispoziţie într-un areal special amenajat.

Read More

Două noi vernisaje în cadrul Competiţiei de proiecte expoziţionale individuale “Expo Maraton 2014”

Galeria Casa Matei găzduieşte joi, 22 mai, cu începere de la ora 19, vernisajul expoziţiilor Oana Mocanu, an II, grafică – Organic şi Szabo Timea, an III, foto-video – Şerveţele la uscat , proiecte aflate în Competiţia de proiecte expoziţionale individuale “Expo Maraton 2014”, ediţia a IV-a, manifestare finanţată şi anul acesta de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Read More

Biblioteca Judeţeană “Octavian Goga” Cluj, Cea mai bună bibliotecă din ţară

Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” a primit premiul pentru “Cea mai bună bibliotecă”. Conferirea acestui titlu a avut loc în cadrul celei de-a III-a ediţii a Galei Industriei de Carte din Romania „Bun de Tipar” 2014, eveniment organizat de Headsome Communication şi Asociaţia Editorilor din Romania (AER), cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional. Festivitatea de decernare a premiilor a avut loc în Aula Bibliotecii Naţionale a României.

Read More

Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca, Şcoală Europeană

Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca a primit, pentru a doua oară, titlul de „Şcoală Europeană”, în cadrul unei ceremonii ce s-a desfăşurat sub înaltul patronaj al Parlamentului European. Pe lângă certificarea calităţii educaţiei poliţieneşti, distincţia recunoaşte contribuţia şcolilor româneşti la dezvoltarea învăţământului în Uniunea Europeană, conferind totodată recunoaştere şi prestigiu în cadrul comunităţii.

Read More