Noua Sală Polivalentă din Cluj este gata, iar constructorii mai trebuie să execute doar unele mici retușuri. Sala este una dintre cele mai frumoase din Europa Centrală și, totodată, cea mai mare sală polivalentă din România.
Read MoreAutor: Claudiu Padurean
Cămașa tradițională din Transilvania, promovată de tinerii ortodocși
Asociaţiile ASCOR, care îi reunește pe tinerii ortodocși, şi “Zestrea” în colaborare cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei organizează vineri și sâmbătă o serie de manifestări dedicate cămăşilor tradiţionale din Transilvania. ”Scopul acestui eveniment este de a-i reuni atât pe cei interesaţi de aspectele practice ale realizării cămășilor tradiționale, cât și pe cei care doresc să cunoască mai multe lucruri despre arta tradiţională”, spun oganizatorii.
Read MoreClujulCultural.ro: Litografii de Salvador Dali la Muzeul de Artă!
Muzeul de Artă Cluj-Napoca prezintă în lunile septembrie-noiembrie un program expoziţional dedicat artelor grafice, Trei expoziţii succesive vor prezenta lucrări de mare valoare artistică din acest domeniu al artelor plastice, scrie site-ul partener ClujulCultural.ro.
Read MoreRFI: Investitorii străini, puțin convinși de politica fiscală a guvernului
Oamenii de afaceri din străinătate nu sunt dispuși să investească prea mult în această perioadă în România din cauza instabilității fiscale. Ei se tem că ”în 2015 statul va lua cu două mâini ce a dat cu o mână prin reducerea CAS”, potrivit RFI România.
Read MoreParc pe strada Someșului din Florești
Floreştiul va avea un nou parc de joacă şi agrement. Este vorba de Parcul de pe strada Someşului, lângă terenul de iarbă de fotbal. În suprafaţă de 1600 mp, parcul este situat într-o zonă în plin avânt demografic a Floreştiului. Amenajarea va fi finanțată din fonduri proprii ale administraţiei locale. Parcul va beneficia şi de aparate de fitness şi nu e exclusă nici introducerea unui sistem video de supraveghere.
Read MoreIvan la RFI: Candidatura lui Meleşcanu e surprinzătoare; probabil e susţinut de nemulţumiţii din PNL şi PDL
PSD nu este îngrijorat de candidatura lui Teodor Meleşcanu la Preşedinţia României. O spune la RFI europarlamentarul social-democrat, Cătălin Ivan. El crede că în spatele fostului şef al SIE s-ar afla „nemulţumiţii din PNL şi PDL”, potrivit RFI România.
Read MoreNu vă fie frică!
De Radu Zlati, deputat PNLÎn perioada guvernelor Boc am asistat la o practică cel puțin ciudată în cadrul coaliției guvernamentale: atunci când se punea în joc soarta Guvernului, când Opoziția încerca stabilitatea guvernării prin moțiuni de cenzură, parlamentarii din coaliția de guvernare erau obligați, de către liderii grupurilor lor parlamentare, să nu voteze. Era asigurată astfel coeziunea votului, faptul că astfel, nu se întâmplă ”incidente” nedorite, se elimina riscul ca unii dintre parlamentarii Puterii să voteze moțiunea propusă de către Opoziție.
Read MoreRL: Meleșcanu a demisionat de la conducerea SIE și va candida la prezidențiale
Președintele Traian Băsescu a trimis o scrisoare președinților Senatului și Camerei Deputaților în care le transmite să ia act de demisia lui Teodor Meleșcanu din funcția de director al SIE și să declare vacantă funcția, informează Mediafax. Teodor Meleșcanu va candida la funcția de președinte al României, potrivit www.romanialibera.ro.
Read MoreJudecătorul Monica Trofin va conduce Biroul Electoral Județean
Reprezentanții Prefecturii Cluj au anunțat numele judecătorilor care au fost desemnați în Biroul Electoral Județean, prin tragere la sorți. Astfel, judecătorul Monica Trofin va fi președintele Biroului Electoral care va superviza organizarea alegerilor prezidențiale în județul Cluj.
Read MoreCare sunt cele mai bune firme de contabilitate din Cluj
Filiala clujeană a CECAR a stabilit duminică, cu prilejul Zilei Naționale a Contabilului Român, topul celor mai bune firme de contabilitate din județul Cluj. Iată topul realizat de specialiștii CECAR:
Read More