PĂREREA TA CONTEAZĂ: RFI România şi Administrarea Fondului Cultural Naţional vor să ştie ce crezi despre potenţialul cultural al oraşului tău. SONDAJ DE OPINIE

Acest chestionar se adresează locuitorilor orașului Cluj-Napoca. Întrebările au ca scop aflarea opiniilor dumneavoastră despre potențialul cultural al orașului, despre încurajarea și dezvoltarea acestui potențial, cât și despre opinia generală cu privire la intenția de a candida pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021.Chestionarul este parte a proiectului ”2021”, sprijinit financiar de către Administrația Fondului Cultural Național, și implementat de către RFI România.

Read More

Aeromodeliştii clujeni au făcut un show de mare clasă la Săvârşin, cu ocazia inaugurării Castelului Regal, după restaurare

Membrii Asociaţiei Naţionale de Aeromodelism (ARA) au făcut un spectacol deosebit de acrobaţii în aer cu micile lor aparate de zbor la Castelul Regal de la Săvârşin. Aceştia au reuşit să impresioneze asistenţa atât cu măestria lor, cât şi cu frumuseţea aeromodelelor ridicate pe cer. Prilejul acestui spectacol a fost inaugurarea Castelului Regal după ani de zile de lucrări de reabilitare şi restaurare.

Read More

Doi clujeni redau europenilor plăcerea de a conduce și de a parca în oraș

În contextul în care în Europa există 250 de milioane de mașini, dar numai 40 de milioane de locuri de parcare, doi antreprenori ardeleni au pus bazele unui produs care încorporează o soluție IT menită să rezolve o parte din problemele șoferului modern. Nu au construit mai multe parcări, ci au conceput softuri integrate, pe de o parte, iar pe de altă parte o componentă hardware. Cele două componente integrate creează un produs complet, care are funcționalități precum furnizarea informațiilor referitoare la disponibilitatea locurilor de parcare în timp real, plata din interiorul aplicației cu ajutorul cardului bancar, sugestii de locuri de parcare în vecinătatea poziției curente a utilizatorului

Read More

Previziuni la TeCOMM: În 2017, 50% din vânzările din magazine vor fi afectate de conținutul și campaniile online

Luna octombrie se termină în forță pentru comunitatea de eCommerce din zona Transilvaniei prin ediția a cincea a ExpoConferinței de comerț electronic TeCOMM, unde peste 30 de speakeri au susținut prezentări, panel-uri și workshop-uri pe tema centrală a acestei ediții: “Power to the Customers”, cu accent pe îmbunătățirea strategiilor de comunicare, oportunități de succes în eCommerce, din online în offline și invers.

Read More

KINGS ON ICE: Evgeni Plushenko & Edvin Marton Cel mai impresionant show de patinaj artistic din lume vine la Cluj

Spectacolul de patinaj artistic, “Kings on Ice” va avea loc vineri, 18 decembrie 2015, pe pati-noarul amenajat în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, începând cu ora 20:00. Show-ul de clasă mondială este o combinație unică de divertisment și sport, în care acrobațiile spectaculoase și demonstrațiile impecabile de talent și tehnică ale unor celebri patinatori sunt acompaniate de sunetele unei viori Stradivarius.

Read More

4 noi rute Ryanair din Bucureşti către Bologna, Milano Bergamo, Milano Malpensa și Roma

Ryanair, compania aeriană preferată a europenilor, a celebrat ieri, 25 octombrie, lansarea calendarului de iarnă 2016 în București, ce include 4 noi rute către/din Bologna, Milano Bergamo, Milano Malpensa (lansare în 2 Dec) și Roma, zboruri ce vor aduce Ryanair în poziția de a transporta din/spre București peste 1.1 milioane de clienți pe an și de a susține 825* locuri de muncă conectate activităților Aeroportului Henri Coandă.

Read More

Lungmetrajul polonez ’’Cetățeanul’’, dublu câștigător al Comedy Cluj 2015

Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj 2015 și-a desemnat sâmbătă seara câștigătorii în cadrul Galei de premiere, care a avut loc la cinematograful ‘’Florin Piersic’’. Marele câștigător al celei de-a șaptea ediții Comedy Cluj este filmul Obywatel/Cetățeanul, al regizorului polonez Jerzy Stuhr, care a câștigat trofeele Cel mai bun film și Cel mai bun scenariu. Decizia juriului a fost unanimă și motivată de faptul că este un film foarte ambițios, cu un scenariu foarte bine structurat, un film gândit să aibă un mesaj puternic, chiar dacă este prezentat sub forma comediei.

Read More

Târgul de Economie Socială Clujul Inclusiv: produse unicat și povești de viață

Clujenii sunt așteptați de vineri până duminică la un târg inedit, unde vor fi expuse spre vânzare produse realizate de persoane din categorii defavorizate. Târgul de Economie Socială Clujul Inclusiv aduce în atriumul de la Iulius Mall peste 20 de organizații și asociații din România a căror activitate principală este integrarea socială a persoanelor cu dizabilități, tineri din centre de plasament, persoane din centre de zi ori aflate în închisoare. Proiectul este înscris în calendarul activităților „Cluj2015 – Capitala Europeană a Tineretului” și este realizat și susținut de Pactul Regional Nord-Vest pentru Ocupare și Incluziune Socială, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca.

Read More