Cristian Lazăr Iusco: „Să punem capăt administrației interesului propriu” (A)

Avocatul Cristian Lazăr Iusco deschide lista candidaților Partidului Mișcarea Populară (PMP) pentru Consiliul Județean Cluj. Nu a schimbat partide, nu a avut nici un contract cu instituții ale statului și are o experiență juridică de peste zece ani. L-am provocat la o discuție despre dorința sa de a se implica în gestionarea județului și a schimba astfel o administrație clujeană pe care o descrie opacă și dezbinată de scandaluri și interese proprii.

Read More

Prefectura Cluj a notificat doar în această primăvară DSP cu privire la prevenirea infecţiilor din spitale

Directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) din Cluj, Mihai Moisescu (foto), a declarat că de abia în această primăvară instituţia pe care o reprezintă a primit o notificare în care reprezentanţii Guvernului în teritoriu cereau să intensifice activităţii de supraveghere a situaţiei din spitale în privinţa infecţiilor şi folosirii dezinfectanţilor.

Read More

Examen de admitere simulat la Medicină. Peste 1700 de candidaţi şi-au testat cunoştinţele

Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a organizat cursuri de pregătire și examen de simulare a admiterii pentru cei care doresc să-și verifice cunoștințele și să se familiarizeze cu condițiile de concurs. Examenul de simulare a admiterii a avut loc, în 14 mai, când a avut loc probă scrisă, conform tematicii stabilite fiecărui program de studiu, şi s-a desfăşurat după sistemul de grilă cu întrebări cu răspunsuri multiopționale, potrivit România liberă.

Read More

RFI: Sesizările SRI despre Hexi Pharma, cărbunele aprins din administraţia locală din Cluj

SRI a transmis, în cinci ani, patru informări referitoare la calitatea necorespunzătoare a dezinfectanţilor Hexi Pharma utilizaţi în spitale, una singură ajungând la Ministerul Sănătății, iar restul la două consilii județene și o prefectură. Potrivit informaţiilor făcute publice de Comisia de control a SRI din Parlament, cele două consilii judeţene sunt Cluj şi Vâlcea, iar prefectura notificată este tot cea a judeţului Cluj, scrie rfi.ro.

Read More

Dacă ai numai avioane în cap, trebuie neapărat să mergi la Expomodelism. Ediția a patra are loc în Cluj, la Royal School

Ateliere de confecționat modele, expoziții, concursuri și demonstrații de zbor și lansări de rachete. Acestea sunt doar o parte din activităţile care vor avea loc în 28 şi 29 mai la Royal School (strada Henri Barbusse nr. 44-46), în cadrul Expomodelism. Evenimentul este organizat de Asociaţia Părinte InFloreşti, în parteneriat cu Royal School in Transylvania, ClujToday și cu hypermarketul Cora.

Read More

Spectacol de teatru, muzică și dans realizat de elevii de la Şcoala Elf

Elevii Şcolii Gimnaziale Elf şi invitaţii lor vor susţine un complex spectacol duminică, 15 mai 2016, cu începere de la ora 11, la Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca. Este vorba despre un spectacol de teatru, muzică și dans. Programul va debuta cu un concert al trupei rock „The Alligators” (formată din copii de 11 ani) de la școala de muzică „The Beat” – coordonată de Marius și Ligia Popa și va continua cu trei piese de teatru în limba engleză; între aceste reprezentații, vor fi intercalate momente artistice de dans susținute de echipe de copii, de mămici și de antrenorii „Genessis Dance Studio”, echipe câștigătoare a numeroase titluri naționale și mondiale la competiții de profil.

Read More

RFI: Formul şcolilor profesionale – Mai bine meseriaş angajat, decât şomer cu studii superioare

Piaţa forţei de muncă are nevoie de meseriaşi bine pregătiţi, dar încă există o reticenţă din partea părinţilor în a-şi orienta copiii spre învăţământul profesional. Oamenii de afaceri francofoni din Cluj au decis să încerce să schimbe această mentalitate şi să prezinte atât părinţilor, cât şi copiilor avantajele de a avea o meserie practică. Ei au organizat a doua ediţie a Forumului Şcolilor Profesionale, la Cluj, eveniment aflat sub egida Casei Regale a României.

Read More

Nic Fanciulli, Zabiela, Calyx & Teebee întregesc afișul ediției aniversare Delahoya – 20 de ani

Organizatorii Delahoya anunță line-up-ul final al ediției aniversare a celui mai longeviv festival de muzică electronică din România. Nic Fanciulli, James Zabiela, Audiofly, Calyx & Teebee, Simina Grigoriu, Jay Lumen, Livio & Roby și Black Asteroid completează lista de artiști și trupe de anvergură, care vor anima în 10-11 iunie Valea Gârbăului, locul de desfășurare a celebrului festival.

Read More