De Aurelia Cristea, deputat PSD
Din ce în ce mai des avem de-a face cu investigaţii răsunătoare care aduc în faţa legii cazuri de evaziune fiscală. Cel mai cunoscut caz din ultima vreme este cel în care au fost efectuate 160 de percheziţii şi a fost dispusă urmărirea penală a 50 de persoane, printre care se numără angajaţi ai Ministerului Finanţelor Publice.Aici, prejudiciul este estimat la peste 50 de milioane de euro. Numeroase alte cazuri au ajuns în atenţia mass-media, după ce procurorii DNA sau DIICOT au efectuat percheziţii, au solicitat arestări preventive şi au dispus începerea urmăririi penale în mai multe astfel de acţiuni. Şi, să nu uităm că înclusiv fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar, este implicat într-un dosar de evaziune fiscală.
Cotidianul Gândul a publicat recent un material din care rezultă că România ar fi pierdut, în 2012, 18 miliarde de euro din evaziunea fiscală, cauza principală fiind neîncasarea TVA (60% din valoarea totală a pierderilor înregistrate de bugetul naţional). Munca la negru a generat o pierdere de 4 miliarde de euro. Dealtfel, materialul publicat de Gândul oferă şi o trecere în revistă a metodelor folosite cel mai des în evaziunea fiscală, pe care nu mai are sens să le amintesc aici.
Aş vrea, totuşi, să reţinem suma: 18 miliarde de euro. Aceştia sunt banii pe care i-am pierdut, noi, toţi, anul trecut, din cauza evaziunii fiscale. Este un fenomen care, stimaţi colegi, ne afectează pe toţi: ea presupune măsuri suplimentare apoi din partea statului pentru a recupera prejudiciile create bugetului. Şi aceste măsuri ni se aplică tot nouă, sub forma creşterii taxelor şi impozitelor. Adică, pierdem pe de o parte investiţiile şi serviciile care s-ar fi putut crea prin aceste fonduri, şi de care am fi beneficiat, şi mai pierdem şi banii pe care statul ni-i va percepe în plus pentru a acoperi pierderile. E un preţ cam pipărat, cred.
În acest context, nu mă pot opri să nu mă întreb de ce nu înţelegem să acţionăm chiar noi, cetăţenii, în scopul blocării tentativelor de a frauda bugetul statului. Angajaţii firmelor care prejudiaciază statul ar trebui să înţeleagă că, pe termen lung, faptele pe care le ascund se vor întoarce împotriva lor şi a familiilor lor, prin taxe crescute şi servicii mai puţine şi mai proaste. Cu bani mai puţini la buget, nu avem nicio şansă să creştem performanţa în educaţie sau să susţinem sistemul medical, astfel încât să acoperă costurile necesare asigurării unui trai sănătos. Responsabilitatea individuală este un prim pas în rezolvarea acestei probleme care ne afectează serios.
Şi mai este o întrebare serioasă pe care suntem datori să o punem: ce fac celelalte instituţii ale statului pentru a preveni şi a stopa evaziunea fiscală? De ce mereu justiţia este cea care demantelează astfel de structuri, şi nu instituţiile clasice abilitate pentru a controla şi a reglementa încasarea sumelor? Oare nu cumva avem de-a face cu o problemă de sistem? Cum a ajuns chiar şeful ANAF din perioada Guvernului Boc să fie cercetat pentru evaziune fiscală?
Din acest punct de vedere, poate că ar bine ca fiecare dintre noi, dragi colegi, să transmitem un mesaj, la nivel local. Să arătăm că vremea marilor fraudări ale bugetului a trecut. Să arătăm că noi, puterea USL, refuzăm să fim părtaşi la un jaf naţional care are efecte dezastruoase pentru toţi oamenii, inclusiv pentru noi înşine.
Stimaţi colegi,
Poate că acesta este primul pas în combaterea evaziunii fiscale. Să înţelegem că ea ne costă pe fiecare dintre noi din ce în ce mai mult, indiferent de cine câştigă. Lipsa acelor bani o resimţim în lipsa investiţiilor. Gândiţi-vă doar că ne-am fi rezolvat, din aceşti bani, într-un singur an, reţeaua de autostrăzi. Gândiţi-vă câte beneficii am fi avut de pe urma acestei sume.
De aceea, cred că e important să acţionăm, fiecare dintre noi, prin tot ceea ce putem, în primul rând, în sensul conştientizării că evaziunea e un fenomen care ne afectează, ca ţară, pe toţi. Că astfel fiecăruia dintre noi îi sunt răpite oportunităţi. Şi în al doilea rând, să avem curajul să afirmăm public că nu e suficient să aşteptăm ca justiţia să fie mereu cea care reglementează aceste situaţii. Că împreună putem să dăm un semnal care să fie înţeles de către restul instituţiilor abilitate: şi acela este că nu vom mai tolera pierderi la acest nivel. Că nu ne mai permitem să facem asta!
