Prețurile cazărilor din Cluj au început din nou să crească, în contextul începerii marilor festivaluri. Jazz in the Park tocmai s-a încheiat, iar Clujul se pregătește de TIFF și de Electric Castle.
Proprietarii hotelurilor, motelurilor și pensiunilor au început deja să ridice prețurile la cazare în Cluj-Napoca pentru perioada festivalurilor. Pentru zilele în care este organizat Festivalul Internațional de Film Transilvania, creșterea de prețuri este moderată, însă creșterile sunt semnificative pentru perioada în care sunt organizate festivalurile de muzică Electric Castle și Untold. În unele cazuri, prețurile sunt duble sau chiar triple. De asemenea, au fost puse la închiriat apartamente oferite de clujeni prin intermediul platformelor on-line. Un apartament cu trei camere costă 3.000 de lei pe noapte, iar unul cu două camere costă 2.500 de lei pe noapte. În ciuda prețurilor mari, turiștii continuă să vină la Cluj, spune expertul în turism, Valentin Lungu.
Electric Castle este programat în perioada 16 – 20 iulie, iar Untold între 7 și 10 august.