Au început înscrierile, pentru anul educațional 2025-2026, la Școala Populară de Arte „Tudor Jarda”

Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca organizează, în perioada 1 – 9 septembrie 2025, sesiunea de înscriere pentru anul educațional 2025-2026.

Sesiunea de înscrieri va fi urmată de examenul de admitere, pentru anul I, care va avea loc în data de 11 septembrie 2025.

Sesiunea de reînscriere în anii II/ III/ IV/ V se desfășoară, de asemenea, în perioada 1 – 9 septembrie 2025.

Cursurile Școlii Populară de Arte „Tudor Jarda” au patru categorii:
– artă dramatică;
– arte vizuale;
– muzică;
– coregrafie.

Cursanții pot opta pentru diferite tipuri de cursuri, după cum urmează:
– cursuri de bază (finalizate cu diplomă de absolvire);
– cursuri de tehnici (finalizate cu diplomă de absolvire);
– cursuri de excelență pentru o parte dintre specializările din categoria „muzică” ( finalizate cu diplomă de absolvire), acestea reprezintă o noutate;
– asistență artistică (fără examene);
– secții externe (finalizate cu diplomă de absolvire).

Toate informațiile necesare procesului de înscriere, reînscriere și admitere se regăsesc pe site-ul instituției.

Related posts

Leave a Comment