Au fost vândute toate biletele pentru finala primului turneu WTA găzduit de Cluj

Toate biletele la finala primului turneu WTA organizat la Cluj, Winners Open, au fost vândute. Anunțul a fost făcut de organizatorii turneului, care au adăugat că mai există doar câteva abonamente disponibile.

”Accesul la Winners Open WTA250 este acum permis și persoanelor nevaccinate, dat fiind noile reglementări legale privind organizarea evenimentelor sportive în contextul pandemiei. Astfel, la turneu vor putea intra persoane care prezintă un rezultat negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test certificat antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, cele care fac dovada că se află în perioada cuprinsă între ziua a 15-a și a 180-a ulterior confirmării infectării cu SARS-CoV-2 sau dovada vacinării, cu 10 zile trecute de la finalizarea schemei de vaccinare. Pentru a permite accesul în tribună și persoanelor nevaccinate, capacitatea locurilor disponibile pentru public a trebuit redusă cu 25%.

Pregătirile pentru turneu sunt pe ultima sută de metri. La Cluj au sosit deja primele jucătoare și primii oficiali WTA. Toate sportivele și întregul personal implicat în organizarea competiției este testat.

Sâmbătă după-masă va avea loc tragerea la sorți a tabloului competitional la care va participa directorul turneului, un supervizor WTA și una dintre jucătoare. Extragerea va fi transmisă în direct pe pagina de Facebook Winners Open. Meciurile vor începe duminică, 1 august, de la ora 11.00 și vor fi transmise în direct, începând cu data de 2 august, pe Digi Sport 2 și pe Look Sport”, spun organizatorii turneului.

Related posts

One Thought to “Au fost vândute toate biletele pentru finala primului turneu WTA găzduit de Cluj”

  1. […] Interes mare pentru primul turneu de tenis WTA organizat la Cluj-Napoca. Toate biletele la finala Winners Open au fost vândute. Anunțul a fost făcut de organizatorii turneului, care au adăugat că mai există doar câteva abonamente disponibile, potrivit ClujToday.ro. […]

Leave a Comment