Atipic Beauty revine la Cluj cu 14 modele care vor oferi o lectie de viata

Un număr de 14 modele care reprezenta 14 suflete frumoase imobilizate în scaune cu rotile, vor demonstra faptul că frumusetea nu are limite si vor sustine o prezentare de modă în cadrul căreia vor purta creatii vestimentare semnate de designeri români renumiti.Atipic Beauty revine la Cluj-Napoca cu o nouă lectie de viată.

Evenimentul se va desfasura marti, 18 iunie 2019, de la ora 19:00, la Casino Parc – Centrul de Cultura Urbană.

Cele 14 modele în scaune cu rotile vor fi însotite pe podium de 14 persoane publice, a căror implicare în sustinerea incluziunii persoanelor cu dizabilităti este vizibilă.

Potrivit organizatorilor, obiectivul spectacolului îl constituie eliminarea barierelor din societatea românească si dezvoltarea ideii de coeziune si incluziune socială a persoanelor cu dizabilităti.

Show-ul va fi moderat de Paula Rusu. La eveniment vor mai fi si câteva momente artistice cu Mihnea Vîlceanu, Miklos Roland si THE BEAT Music School.

Magda Coman, presedinta asociatiei Open Your Heart si initiatoarea acestui proiect, este un fost model profesionist care, în urma unui accident, a ajuns să trăiască în scaun cu rotile. „Atipic Beauty este un eveniment unic în lume ca format şi este înregistrat ca brand. Chiar dacă societatea românească nu este pregătită încă să adopte acţiunile externe ale ţărilor care sunt familiarizate cu incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi, noi ne-am propus să ne continuăm eforturile de promovare. Clujul este un oras în care am fost mereu primite cu căldură si ne-am simtit extraordinar”, explica Magda Coman.

Related posts

Leave a Comment