
Regulile armatei americane interzic prozelitismul oricărei religii în Irak şi Afganistan pentru a preveni acuzaţiile că SUA a declanşat o cruciadă prin războaiele sale contra al Qaeda şi a insurgenţilor irakieni.
Una din referire este JN8:12 ce trimite la Ioan 8:12 – „Cel care mă va urma nu va păşi nicicând în întuneric, dar va avea lumina
vieţii”, cu trimitere la Iisus. În timp ce o alta, 2COR4:6, „Pentru Dumnezeu, care a poruncit luminii să iasă din întuneric, a luminat inimile noastre, pentru a da lumina cunoaşterii gloriei Domnului în faţa lui Iisus Hristos.”
Trijicon a confirmat pentru ABCNews că adaugă referiri biblice codate la armele sale vândute armatei.
Aceasta ar încălca Constituţia americană şi o serie de legi federale, susţine Michael „Mikey” Weinstein de la Fundaţia pentru Libertate Religioasă Militară, care
susţine separarea bisericii şi statului în armată.
„Aceasta permite mujahedinilor, talibanilor, al Qaeda, jihadiştilor şi insurgenţilor să pretindă că sunt împuşcaţi cu armele lui Iisus” .
Potrivit analizelor, Trijicon a câştigat peste 100 milioane de dolari în contracte guvernamentale în anul fiscal 2008. În iulie 2009 a câştigat un contract de 33 milioane de dolari cu Pentagonul pentru a oferi o nouă optică pentru armele automate.