Aproape 10 la sută dintre studenți abandonează facultatea în primul an

Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă universitățile românești este abandonul studiilor. Cercetările realizate de specialiștii Universității Babeș-Bolyai arată că aproape 10 la sută dintre studenți abadonează facultatea încă din primul an. Ei caută soluții pentru a reduce acest fenomen.

Abandonul școlar este un fenomen tot mai prezent în universitățile românești. 9,6 la sută dintre studenți renunță la facultate încă din primul an universitar. Și aceasta pentru că ei nu știu, de fapt, ce ar vrea să studieze și se înscriu la facultate pentru că sunt îndemnați de părinți ori de alte persoane din jurul lor, spune cercetătorul Mădălina Hodorog de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Universitatea Babeș-Bolyai, intervievată de Flavius Niculescu de la Via Cluj TV.

Un alt fenomen este creșterea implicării studenților străini care vin la Cluj, pentru a învăța la liniile franceză, engleză, germană sau maghiară ale universităților clujene. Explicația este simplă: în condițiile în care acești studenți fac schimbări majore în viețile lor, adică se mută într-o nouă țară și într-un mediu cultural nou, crește motivația de a-și duce la bun sfârșit studiile. La fel se petrec lucrurile și în cazul studenților care provin din categorii sociale mai puțin înstărite. Pentru ei, facultatea reprezintă poarta spre un viitor mai bun.

Related posts

Leave a Comment