de Clubul Monarhiștilor Clujeni
După cum se cunoaşte la nivelul opiniei publice, pe agenda de priorităţi a puterii legislative, elaborată mai cu seamă prin aportul majorităţii parlamentare, se găseşte revizuirea Constituţiei. Scopul este acela de a aduce la zi textul constituţional, de fapt de a înlătura disfuncţionalităţile sistemului politic şi instituţional românesc.Drept urmare, prin Hotărârea Parlamentului nr.17/2013, publicată în Monitorul Oficial în data de 15.02.2013 a fost creată Comisia de Revizuire a Constituţiei, condusă de către domnul Crin Antonescu, preşedinte al Senatului. Mai departe, la data de 18.02.2013, Comisia de Revizuire a decis înfiinţarea Forumului Constituţional, condus de către profesorul Cristian Parvulescu. Aşa cum apare desluşit în luările de poziţie ale celor mai importanţi decidenţi, obiectivul Forumului a fost acela de a organiza şi găzdui dezbateri publice circumscrise proiectului de revizuire a Constiuţiei. Însuşi domnul prim ministru Victor Ponta creiona în următorii termeni rostul Forumului: “un organism deschis, constituit în scopul realizării unor dezbateri publice în cadrul societăţii civile referitoare la revizuirea Constituţiei”. Aşadar, se poate limpede înţelege că raţiunea de a fi a acestei tribune de dezbatere şi dialog era de a prelua propunerile şi viziunile societăţii asupra revizuirii Constituţiei, de a le sintetiza şi transmite Parlamentului României. Acesta, în calitatea sa de putere reprezentativă supremă, având obligaţia logică de a le consemna, analiza şi integra în textul Constituţiei. Fără îndoială, vorbim de o procedură care trebuie parcursă prin respectarea deplină a exigenţelor de coerenţa şi funcţionalitate pe care le revendică un asemenea document fundamental.
Chiar dacă perioada de activitate a Forumului Constitutional a fost apreciată ca fiind insuficientă, totuşi am putut observa un consistent interes din partea societăţii (organizaţii civice, grupuri de cetăţeni, persoane fizice). La fel de important este că efervescenţa antrenată în jurul Forumului a cristalizat propuneri dar mai cu seamă opţiuni alternative în măsura să conducă la reconstrucţia parţială a sistemului constituţional şi institutional românesc. Printre aceste opţiuni regasim modificarea formei de guvernământ din republică în monarhie constituţională. În fapt, această solicitare, care se regăseşte într-un număr substanţial de propuneri venite de la populaţie, se reduce în principal la substituirea în sistemul constituţional românesc, a Instituţiei Preşedintelui cu Instituţia Monarhului Constituţional. Interesul major, autentic al societăţii civile în această speţă a fost subliniat în mai multe rânduri de însuşi preşedintele Forumului Constituţional, domnul Cristian Pârvulescu. Domnia sa, a confirmat că, atât pe portalul on-line al Forumului cât şi în toate dezbaterile publice organizate în ţară, tema modificării formei de guvernământ s-a situat în topul interesului cetăţenesc.
Complementar argumentului cantitativ, consacrat la nivelul dezbaterii publice reale, opţiunea organizării statului român în forma unui Regat Constituţional se reazămă şi pe solide argumente de ordin istoric dar mai ales pe grija justificată a societăţii pentru înlăturarea disfuncţionalităţilor cronice ale Instituţiei Preşedintelui.
Dupa cum îndeobşte se ştie, România a beneficiat de forma de guvernământ a monarhiei constituţionale între 1866-1947. Vorbim aici de o perioadă fastă, în care societatea românească a evoluat într-un ritm, mai degrabă, alert. Prezentul trebuie să accepte şi să valorifice o asemenea realitate, anume că pe parcursul a numai 80 de ani, România a fost creată din punct de vedere statal şi teritorial, pentru ca diverse alte domenii (economie, învăţământ, cultură etc) să fie reconfigurate în sensul racordării lor la modernismul occidental. Aşezată pe temelii dintre cele mai solide, această evoluţie a fost întru totul curmată în împrejurările tragice intervenite în primii ani postbelici şi care au afectat întrega Europă Răsăriteană. Era sfârşitul anului 1947 când, printr-o lovitură de stat orchestrată de către Uniunea Sovietică, Regele Mihai I a fost obligat să abdice şi să părăsească ţara. Mai clar spus, lichidarea Regatului Român, s-a făcut printr-o fraudă juridică dintre cele rudimentare care a dat naştere până în actualitate unei probleme şi în acelaşi timp unui complex de legitimitate pentru toate soluţiile de organizare statală ulterioare. Motiv pentru care această traumă istorică, în loc să fie ba ascunsă, ba evitată, credem că este sănătos să fie asumată oficial şi remediată prin reînnodarea tradiţiei dinastice, indiscutabil legitimă şi favorabilă evoluţiei societăţii româneşti.
După înlăturarea comunismului, eludându-se procedura consultării cetăţenilor, a fost menţinută forma de guvernământ republicană. Mai mult, decidenţii politici de la începutul anilor ’90 au săvârşit tot excesul de zel imaginabil pentru a lega republica de destinul societăţii româneşti, eventual, până dincolo de epuizarea timpului istoric. Astfel, am putut ajunge în situaţia exagerată în care forma de guvernământ republicană, conform articolului 148 (152 din 2003), să fie nerevizuibilă: “Dispoziţiile prezentei Constituţii privind … forma republicană de guvernământ … nu pot forma obiectul revizuirii”. In consecinţă, cheia de boltă a arhitecturii instituţionale româneşti a ajuns Presedintele republicii. Conform Constituţiei din 1991, revizuită în 2003, Preşedintele României are între principale atribuţiuni reprezentarea statului, medierea între puterile statului şi între stat şi societate. În aceeaşi măsură, spiritul Constituţiei rezervă Instituţiei Preşedintelui o poziţie de echidistanţă între partidele politice. Mai precis, preşedintelui îi este croit un rol apolitic, în sensul în care el trebuie să se situeze deasupra intereselor şi viziunilor politice de partid. Însă până şi o sumară analiză factologică ne duce către concluzia cu totul incontestabilă că, indiferent de nume, preşedintele României a fost întotdeauna cea mai proeminentă şi influentă figură în jocul politic partinic. Funcţia de mediere, de echidistanţă politică a fost adesea eclipsată de poziţionări politice puternic partizane, de ipostaze în care preşedintele a fost şi este, de fapt, principalul exponent al diferitelor cercuri de interese financiar-economice, sau de altă natură. Iata de ce, în loc ca Autoritatea Publica a Preşedintelui să fie un simbol capabil să antreneze solidarităţi, este mai degrabă un factor de primă semnificaţie care generează dezbinare şi fracturi sociale. Până la urmă acest mimetism constituţional este unul inevitabil. Asta pentru că înainte de a ocupa principala funcţie în stat, persoana preşedintelui este, prin excelenţă, cel dintâi produs temporal al clasei politice. Iar această origine nu numai că nu poate fi negată, dar, ce este cu adevărat grav, ea denaturează puternic modul în care preşedintele României transpune în exerciţiul funcţiunii prerogativele rezervate de către Constituţie.
Având în vedere că aceste grave disfuncţionalităţi s-au dovedit incorigibile vreme de aproape un sfert de secol credem că se impune de la sine o decizie de bun simţ: refondarea sistemului politic românesc prin înlocuirea Instituţiei Preşedintelui cu Instituţia Monarhiei Constituţionale. Fără a fi condiţionat la fiecare 4 sau 5 ani de girul vicios al politicii, Monarhul Constituţional ar beneficia de statutul necesar care să-i permită o asumare corectă a principalelor atribuţiuni constituţionale: de reprezentare şi mediere. Atribuţiuni care, trebuie subliniat, nu pot fi reflectate în societate prin filtre politico-ideologice, decât cu preţul unor efecte extrem de nocive, pe care noi romanii le resimţim din plin după 1990. Înţelegerea şi acceptarea acestui fapt este, în opinia noastră, o premisă obligatorie pentru a putea reiniţia pe baze noi dialogul cu societatea, care, la rându-i, să conducă la refacerea punţilor de încredere între cetăţean şi stat.
Întemeiată pe considerentele expuse mai sus, adresăm Comisiei de revizuire a Constituţiei şi Parlamentului României solicitarea de a intreprinde toate acţiunile legale necesare pentru a înlocui forma de guvernământ republicană cu forma de guvernământ a monarhiei constituţionale. Nu încape îndoială că o asemenea decizie, reclamă o puternică voinţă politică care poate izvorî numai dintr-un ataşament autentic faţă de aspiraţiile oamenilor dar şi în raport cu un viitor mai bun al Ţării. Mai mult decât atât, un pas hotărât în direcţia dreptăţii şi normalităţii constituţional-politice ar fi o oportunitate prin care actuala generaţie politică ar putea converti eşecul unei epoci într-o pagină de istorie despre o Românie care şi-a regăsit speranţa şi demnitatea.
Cu stimă şi consideraţie,
Iniţiator “Clubul Monarhiştilor Clujeni”,
cu susţinerea A.N.R.M. Filiala Cluj-Napoca,
Iniţiativa Tinerilor pentru Modernizarea României
Semnatarii Apelului
Prof. univ. Gheorghe Cristea
Prof. univ. Ionel Chicinaş
Prof. univ. Ioan Vida-Simiti
Prof. univ. Luminiţa Vida-Simiti
Prof. univ. Anca Cristea
Prof. univ. Toader Nicoară
Prof. univ. Simona Nicoară
Prof. univ. Călin Felezeu
Conf. univ. Valentin Orga
Conf. univ. Radu Chiriţă
Director B.C.U. Doru Radosav
Avocat Mihai Paul Neamţ
Avocat Vlad George Mudure
Avocat Raul Marius Maier
Artist liric Dan Dumitrana
Artist liric Ştefan Zelei
Dirijor Corneliu Felecan
