
E.S. D-LUI PREŞEDINTE AL ROMÂNIEI – TRAIAN BĂSESCU
E.S. D-LUI PREŞEDINTE AL REPUBLICII MOLDOVA – MIHAI GHIMPU
Bucureşti, 21 Ianuarie 2010
Stimate Domnule Preşedinte al României,
Stimate Domnule Preşedinte al Republicii Moldova,
Anul trecut s-au împlinit 70 de ani de la semnarea pactului dintre cei mai mari criminali ai istoriei – Stalin şi Hitler. Consecinţele acestui pact au fost ilegitime şi criminale inclusiv faţă de România şi poporul român. Parlamentul European a adoptat anul trecut, cu o largă majoritate, rezoluţia prin care ziua de 23 August a fost declarată Ziua europeană a victimelor stalinismului şi nazismului.
Spre ruşinea noastră, românii din Basarabia şi din nordul Bucovinei sunt încă victime ale Pactului Hitler-Stalin. Dintre ţările care au îndurat consecinţele ilegitime şi criminale ale acestui pact (ţările baltice, România şi Polonia), doar noi nu am dat dovadă de demnitate naţională şi nu am acţionat pentru ca asemenea consecinţe să nu mai existe, în condiţiile în care Uniunea Sovietică s-a desfiinţat pe cale paşnică încă din 1991.
Avem datoria morală şi dreptul legitim de a condamna Pactul Stalin-Hitler şi consecinţele lui ca ilegitime şi criminale.
În numele sutelor de mii de compatrioţi care au murit pentru unirea tuturor românilor, cu ocazia aniversării Unirii Principatelor Române din 24 Ianuarie 1859, vă cerem să acţionaţi cu demnitate pentru unitatea naţională a poporului român.
A s t f e l :
1). Vă cerem să înfiinţaţi Comisia prezidenţială a României şi a Republicii Moldova pentru analiza consecinţelor Pactului Hitler-Stalin asupra României şi asupra poporului roman.
2). Vă cerem să condamnaţi în numele poporului român Pactul Stalin-Hitler şi consecinţele lui ca ilegitime şi criminale. Această condamnare trebuie făcută în deplină cunoştinţă de cauză, în baza viitorului raport al respectivei comisii, în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului României şi în faţa Parlamentului Republicii Moldova.
3). Vă cerem să acţionaţi pentru condamnarea de către forurile competente internaţionale, a Pactului Stalin-Hitler şi a consecinţelor lui ca ilegitime şi criminale.
4). Vă cerem să acţionaţi pentru reintegrarea în România, în cadrul Uniunii Europene şi cu acordul forurilor competente internaţionale, a teritoriului românesc ocupat prin forţa armată de Uniunea Sovietică (Basarabia, Nordul Bucovinei, ţinutul Herţei şi Insula Şerpilor) ca urmare a Pactului Stalin-Hitler. Această reintegrare trebuie făcută în acelaşi spirit cu reunificarea Germaniei din 1990.
5). Vă cerem să acţionaţi pentru despăgubirea morală şi materială a poporului român şi a României faţă de crimele, fărădelegile şi abuzurile comise de Uniunea Sovietică împotriva României şi a cetăţenilor ei, nivelul şi modalităţile de despăgubire urmând a fi stabilite de o comisie recunoscută de forurile competente internaţionale.
Stimate Domnule Preşedinte al României,
Stimate Domnule Preşedinte al Republicii Moldova,
Sute de mii de soldaţi români şi-au dat viaţa în cele două războaie mondiale pentru realizarea celui mai important proiect din istoria românilor – unitatea naţională. Astăzi, România se poate reîntregi fără sacrificii umane. Stă în puterea noastră de a demonstra întregii lumi că Pactul Stalin-Hitler şi consecinţele lui au fost ilegitime şi criminale.
Soarta fraţilor noştri din Basarabia şi din nordul Bucovinei, care au îndurat cele mai abominabile crime şi fărădelegi ale comunismului începând din 1940, nu trebuie să rămână decisă de cei mai mari criminali ai istoriei, Stalin şi Hitler.
Pactul dintre Hitler şi Stalin (cunoscut ca Pactul Ribentropp-Molotov) a fost semnat la 23 august 1939, la Moscova, stipulând într-un protocol secret interesele sovietice de a anexa ţările baltice, estul Poloniei şi estul României (Basarabia). La 23 august 1939, nazismul şi comunismul şi-au dat mâna. Hitler şi Stalin au semnat un pact de „neagresiune” şi au împărţit ceea ce nu era al lor: ţările baltice, România şi Polonia. Acest pact a însemnat începutul dezastrelor naţionale pentru aceste ţări.
În iunie 1940, prin ultimatumul Guvernului sovietic care a ameninţat cu invazia armată imediată, România a fost forţată să cedeze Uniunii Sovietice nu numai Basarabia, dar şi nordul Bucovinei şi ţinutul Herţei, ultimele două neaparţinând niciodată Rusiei sau Uniunii Sovietice.
Teritoriul românesc ocupat de Uniunea Sovietică are o suprafaţă de 44.000 km2, fiind locuit în momentul cedării de 3.200.000 de oameni, majoritatea etnici români; după cedare, aceştia au fost supuşi deznaţionalizării forţate, persecuţiilor etnice, deportării (inclusiv în lagăre de muncă în Siberia), asasinatelor în masă, precum şi altor forme de exterminare; teritoriile româneşti au fost masiv colonizate cu populaţii alogene.
În 1948, insula Şerpilor, teritoriu românesc din Marea Neagră, a fost ocupat ilegitim de Uniunea Sovietică.
*
Anul trecut, zeci de mii de tineri români au fost reprimaţi de puterea comunistă din Republica Moldova pentru că au demonstrat pentru re-integrarea europeană a Basarabiei, scandând lozinci precum: „România nu uita, Basarabia e-a ta!”, „Suntem români!”, „Vrem să fim în Europa”, „România – ultima salvare”, „Libertate!”, „Jos comuniştii!”, „Jos comunismul!”.
Stimate Domnule Preşedinte al României,
Stimate Domnule Preşedinte al Republicii Moldova,
Cităm din rezoluţia marii uniri din 1 Decembrie 1918: „Adunarea naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România”.
Cităm din actul unirii Basarabiei cu România din 27 martie 1918: „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia, acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România”.
Cităm din declaraţia de unire a Bucovinei cu România din 28 noiembrie 1918: „Noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi fiind investit singur cu puterile legiuitoare, în numele Suveranităţii naţionale, hotărâm Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu regatul României”.
*
Menţionăm că solicitările noastre din prezentul apel sunt conforme cu cererile Proclamaţiei pentru decomunizarea României, lansată simbolic la 23 august 2008, la 69 de ani de la semnarea Pactului Hitler-Stalin.
Avem convingerea că veţi acţiona cu demnitate pentru unitatea naţională a poporului român.
Bucureşti, 21 ianuarie 2010
Sorin Ilieşiu – vicepreşedintele Alianţei Civice, autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului