Asociaţia Pro Democraţia propune un proiect de „Ghidare a aleşilor locali spre practici europene”, care va fi adresat consilierilor locali din mediul urban şi rural. Scopul declarat al acestui ghid este de a promova buna guvernare în România prin responsabilizarea aleşilor locali şi prin îmbunătăţirea performanţei funcţionarilor publici.Reprezentanţi ai Pro Democraţia afirmă că buna desfăşurare a activităţii consilierilor locali este întreruptă la de fiecare dată când se organizează alegeri. La aceasta, se adaugă slaba deschidere a autorităţii publice locale faţă de propunerile cetăţenilor. „Aleşii locali trebuie să îşi profesionalizeze activităţile şi să adopte o atitudine pro-activă faţă de cetăţeni” afirmă APD în proiect.
Câteva dintre studiile şi cercetările asociaţiei au scos la iveală mari diferenţe între administaţia publică locală din mediul urban şi cea din mediul rural. Consiliile locale din mediul rural stau foarte prost la capitolul cunoaşterea legislaţiei deoarece nu cunosc textele de lege. Există localităţi sau comune unde numai primarul vine cu propuneri de proiecte şi pe care consilierii locali le votează.
Iniţiatorii proiectului dau ca exemplu şi raporturi internaţionale, cum ar fi cel întocmit de Freedom House şi intitlulat „Naţiuni în tranzit”. Conform acestuia, valorile nivelului democratic din România sunt cele mai mici în comparaţie cu ţările care au aparţinut fostului bloc comunist. Şi „Raportul pe Ţară” din 2006 al Comisiei Europene a evidenţiat faptul că reforma administraţiei publice româneşti este încă în stadii incipiente.
„Ghidul alesului local” va conţine şi studii de caz din state vest-europene, cum ar fi Franţa. Acestea pot funcţiona ca exemple de conducere administrativă pentru consiliile locale din ţara noastră. Accentul cade pe atribuţiile autorităţilor locale şi pe relaţia cetăţean-societate civilă.
Proiectul a fost prezentat azi în Sala Mare de la Prefectură, Clujul fiind a cincea locaţie de dezbatere a iniţiativei din totalul de şapte în toată ţara. Primele două mese rotunde au avut loc la Bucureşti, una la Craiova şi una la Braşov. În urma consultărilor cu reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, ai administraţiei publice locale dar şi a unor instituţii centrale se va tipări forma finală a publicaţiei. Aceasta va fi distribuită către 500 de localităţi din ţară şi va fi pusă şi la dispoziţia cetăţenilor prin centrele de informare pentru cetăţeni, mass-media sau departamente ale primăriilor.