Anul economic 1989, marcat de plata datoriei externe

Plata datoriei externe a fost cel mai important eveniment economic al anului 1989. La 12 aprilie, în timpul discursului ţinut la plenara Comitetului Central al Partidului Comunist Român, Nicolae Ceauşescu a anunţat că România a plătit integral datoria externă.Valoarea datoriei externe acumulate de Ceauşescu a fost de aproximativ 11-12 miliarde de dolari. Exporturile României totalizau, în urmă cu douăzeci de ani, 5,9 miliarde de dolari.
După ce am plătit ultima tranşă din datoria externă, am rămas cu 3,7 miliarde de dolari în rezerva Băncii Naţionale. Banii s-au cheltuit în 1990 pe importuri de portocale. Produsul intern brut era de 800 miliarde de lei. Plata datoriei făcuse ca economia să înregistreze în 1989 un declin de 5,8% faţă de 1988, după datele Băncii Naţionale a României (BNR). Cursul mediu de schimb a fost, în 1989, de 14,92 lei pentru un dolar. Ceea ce înseamnă că valoarea PIB-ului a fost în acel an de 53,6 miliarde de dolari. Într-o comparaţie puţin forţată, PIB-ul din 2009 este estimat la circa 162 miliarde de dolari (117,01 miliarde de euro), de unde rezultă o creştere de numai circa trei ori a PIB-ului în 20 de ani.
Industria era principalul fundament al economiei planificate. În anul Revoluţiei, în jur de 58% din venitul naţional se realiza în industrie şi numai 15% în agricultură. Practic, industria şi construcţiile constituiau sectoarele preponderente ale producţiei naţionale. Principalele industrii erau cea textilă şi de încălţăminte, industria metalurgică, de maşini uşoare şi de asamblare de maşini, industria minieră, de prelucrare a lemnului, a materialelor de construcţii, chimică, alimentară şi cea de rafinare a petrolului. Agricultura, în ciuda raportărilor interne, se situa, în ceea ce priveşte randamentul, pe unul dintre ultimele locuri în Europa.
La nivel social, ponderea populaţiei salariate în populaţia ocupată era de 73,1% în 1989. Spre comparaţie, în trimestrul al doilea al acestui an, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă a fost de 59,2%. Evident, există deosebiri majore între aceşti indicatori, după cum există diferenţe cruciale între contextele prezentate. Revenind la populaţie, salariul minim era, în anul 1989, de circa 2.000 de lei, însemnând aproape 135 de dolari. La fel, trebuie spus că structura economică era diferită, preţurile erau diferite ca pondere în venitul lunar.
Sub regimul comunist, economia României era în totalitate planificată. Preţurile, producţiile, dobânzile, salariile, impozitele şi taxele erau dirijate de la centru, prin planul naţional unic. Prin această planificare nu era reflectată evoluţia lor reală, care să răspundă raportului dintre cerere şi ofertă de pe piaţa internă, dar nici condiţiile de pe piaţa internaţională.