Andreea Paul cere parlamentarilor PNL să voteze moțiunea de cenzură PDL

Prim-vicepreşedintele PDL, deputatul Andreea Paul, le cere parlamentarilor PNL să voteze moţiunea de cenzură care va fi iniţiată de democrat-liberali pe teme economice. Ea spune că, deja, liderii PNL au recunoscut faptul că singura măsură liberală din bugetul de stat pe 2014 este păstrarea cotei unice de impozitare.Liderii PDL doresc să forţeze Guvernul să participe la o dezbatere pe tema măsurilor fiscale. Deputatul Andreea Paul a anunţat că PDL va iniţia o moţiune de cenzură pe tema măsurilor economice propuse de Guvern în schiţa bugetului de stat pentru anul 2014. PDL va depune o moţiune de cenzură dacă îi va convinge pe parlamentarii PNL să o semneze, pentru că Opoziţia nu dispune de numărul de semnături pentru a iniţia un astfel de demers. Dacă PDL nu va obţine sprijinul naţional-liberalilor, va depune o moţiune simplă pe tema noilor taxe şi impozite anunţate de Guvern, a spus Andreea Paul.

Deputatul democrat-liberal a afirmat că Guvernul USL ar fi schimbat filosofia fiscală, prin faptul că ar fi scăzut cu 13 la sută bugetul alocat investiţiilor şi ar fi mărit cu 15 la sută bugetul alocat cheltuielilor. În opinia Andreei Paul, această nouă viziune fiscală a făcut ca Guvernul USL să nu poată atinge din nou creşterea economică înregistrată de România în anul 2011 şi, în plus, ar fi de vină pentru creşterea evaziunii fiscale din anii 2012 şi 2013.

Related posts

Leave a Comment