Una dintre româncele care lucrează pentru Google, Ana Sipciu, a dezvăluit, într-un interviu publicat de site-ul partener Arad24.net, că oficialii companiei americane văd România ca pe o piață foarte interesantă. ”Piața din România este foarte ofertantă și interesantă. Este o piață în creștere, în care avem un birou de consultanță pentru clienți, adică lucrăm cu clienți români care folosesc produsele AdWords în promovare. Mai avem și un birou de marketing. Acesta e destul de mic, nu e încă unul de ingineri, însă românii sunt foarte importanți pentru Google, sunt foarte mulți care lucrează în birourile din toată lumea”, a spus Ana Sipciu.Ea a mai vorbit și despre mediul de muncă de la Google. ”Este un mediu de lucru în care oamenii sunt încurajați să gândească intraprenorial, în care trebuie să îți definești singur responsabilitățile. Nu există o fișă foarte clară pentru jobul fiecăruia, fiecare își crează cumva jobul și face lucrurile exact așa cum vrea. Se respectă părerea fiecăruia și se iau în considerare ideile de dezvoltare. Este un mediu foarte egal, adică structura este destul de orizontală și indiferent de la cine vine o opinie sau o idee, este la fel de valoroasă. În același timp este un mediu foarte challenging și un mediu în care nivelul de profesionalism și de competență al fiecăruia este foarte ridicat și datorită acestui lucru, tot timpul simți nevoia să fii undeva foarte sus, să „do your best”, cum s-ar zice”, a spus Ana Sipciu.
Related posts
-
Începe etapa finală a Concursului Național de Lectură „Bătălia Cărților”, la nivel de județ
Etapa finală, la nivel județean, a Concursului Național de Lectură „Bătălia Cărților”, ediția a XII-a este... -
Județul Cluj promovat Târgul de Turism Wonder Destinations
Județul Cluj, prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT), participă în perioada 13-16 noiembrie... -
Mai puțin de 200 de adăposturi de protecție civilă în Cluj
Situația adăposturilor de protecție civilă din județul Cluj este complicată. În județ, există mai puțin de...
