Arhitectul clujean Vasile Mitrea a participat de-a lungul anilor la proiectarea cartierelor clujene Grigorescu şi Gheorgheni şi are în portofoliu un număr de clădiri din municipiul de pe Someşul Mic, precum Facultatea de Medicină Veterinară, sediul Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism (din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca) de strada Observator. Viitorul Clujului este văzut de „părintele” cartierelor Grigorescu și Gheorgheni într-un interviu apărut în „Foaia transilvană”.
– Cum credeţi că va arăta Clujul peste zece sau chiar 20 de ani?
– Problema cu 20 de ani e riscantă în sensul că şi actualul Plan Urbanistic General (PUG) are un obiectiv numai de zece ani şi, în realitate, îl are de nouă, deoarece acum sîntem în 2011. Existenţa unui oraş depinde de foarte mulţi factori, iar viitorul său este negociabil între administraţie, investitori, populaţie şi evident conjunctura internaţională. În momentul de faţă, Clujul ar trebui să aibă o ţintă fixată: adică vrem să fie un oraş cu potenţial economic, să aibă anvergură deosebită din punct de vedere universitar, vrem să fie un oraş al informaţiei? Sînt foarte multe variante şi ar trebui să ne decidem, mai ales că aceste profile nu se realizează de azi pe mîine, însă la noi nu există continuitate, vine o culoare politică şi schimbă ce a gîndit cealaltă.
– Totuşi, care este viziunea dumneavoastră despre Clujul viitorului?
– Oraşele monofuncţionale sînt un risc pentru viitor, cum sînt Manchesterul, cele din Spania, Franţa, Germania. Piaţa-globalizarea a făcut o altă ierarhie, s-au trezit că nu mai sunt interesante, iar acestea a dus la căderea oraşelor, a şomajului. Problema viitorului este mult mai complexă, iar din păcate şi la nivel de Cluj se fac paşi foarte mici. Am constatat de zece ani că nu vizăm decît imediatul, ziua de azi şi ziua de mîine, iar perspectivele sînt foarte rar abordate sau abordate cu multă timiditate şi superficialitate. Dacă Clujul şi-a propus să devină centru universitar competitiv trebuie să facă mai mult decît ceea ce face acum. Mi se pare că s-a făcut o mare disparsare de fonduri.
– Vă puteţi imagina Clujul în viitor din punct de vedere arhitectural?
– Nu se poate face o apreciere cum va arăta Clujul peste cîţiva ani, fiindcă, dacă din punct de vedere economic nu se produce nimic, nu vor apărea clădiri impresionante, nici amenajări deosebite în viitor. Normal ar fi ca priorităţile Clujului să ducă la competiţii, iar acestea să poată atrage valori. Nu se întrezăresc pentru următorii doi-trei ani nişte dinamizări în economie şi nici nu se vor întîmpla lucruri deosebite în arhitectură. Sigur, pot să apară nişte locuinţe mai interesante, dar nu înseamnă că prin acestea se poate lăuda Clujul pe plan internaţional.
– De ce are nevoie Clujul pentru a deveni mai atractiv?
– În primul rînd ar trebui să plece de la o administraţie care nu se limitează doar la campania electorală. Societatea civilă ar trebui să fie mai activă, prin reprezentanţii ei care au posibilităţi financiare. Mulţi dintre ei au văzut mapamondul şi pot aprecia ce se face în afară şi am putea face şi noi.
– Vor avea succes vreodată proiectele fanteziste, cum ar fi telegondolele, tunelul subteran al lui Boc din centrul oraşului sau metroul?
– Sînt nişte lucruri ce ar trebui gîndite mai încolo. Să faci un asemenea echipament trebuie să fie folosit intens, dacă ne-am fi pus problema că cetăţuia e un punct de interes cu muzeu, atunci da, ar merita să faci o legătură între cetăţuie şi centrul oraşului. A merge la subteran eu zic că nu e necesar, fiindcă există posibilităţi să faci o fluidizare a circulaţiei, dar nu trebuie neglijat nici subteranul. Atunci cînd refacem reţelele trebuie să avem în vedere că avem nevoie şi de acest spaţiu. La un moment s-ar putea să fie nevoie de un metrou, dar atunci cînd Clujul se va uni cu Gilăul şi cu Apahida. Oricum, s-ar putea să fie unul de suprafaţă, adică subteran în centrul istoric, dar în rest în suprateran, ca la Budapesta.
– Credeţi că anumite obiective importante, ca stadionul sau Filarmonica, ar putea „schimba la faţă” zonele, odată ce vor fi ridicate?
– Dacă mă refer la Filarmonică, poate fi o clădire emblematică pentru Cluj. 22 de arbori ar fi căzut numai pentru construcţie, dacă se făcea în Parcul Central, i-am numărat eu. Am atras atenţia lui Emil Boc că se pot găsi şi alte amplasamente şi am găsit, împreună cu alţi doi colegi, şapte amplasamente posibile. Dar s-a ales terenul obţinut de la armată. Oare nu trebuiau analizate cele şapte amplasamente, în aşa fel încît să nu ne trezim cu o clădire băgată într-o curte, ci cu o nouă piaţă publică ce face parte din zona centrală?
Nu s-a gîndit aşa. Şi concursul trebuia să fie unul internaţional. Dacă în perioada aşa-zisului dualism austro-ungar s-a făcut un astfel de concurs, noi, astăzi, în loc să aducem repere de prim rang ne mulţumim cu un concurs cu şapte concurenţi. Pentru că nu a fost bine gîndit, iar premiile modeste. Această filarmonică ar putea face parte din campania electorală, şi să rămînă numai ea, iar centrul cultural să nu se mai nască. Avînd în vedere că amplasamentul s-a făcut nefiind gîndit într-o perspectivă, ar putea fi doar o clădire pusă într-o curte.
– Care sînt zonele din oraş care ar putea suporta modificări semnificative?
– Dacă luăm noul PUG, s-ar putea spune că în zona industrială de astăzi, în zona Clujana, iar aceste amplasamente să fie un cîmp pentru unităţi economice sau de cercetare. Clujul are o zonă industrială de peste 400 de hectare, care în prezent este folosită în proporţie de 20%. Restul doarme. Pe plan internaţional s-au făcut dezbateri despre cum se pot reabilita aceste zone industriale. În unele părţi s-a demonstrat că prin introducerea de unităţi economice sau prin locuinţe. Alţii au dialogat cu diverşi investitori, iar alte oraşe în străinătate au retransformat zonele industriale în campusuri universitare, care urmau să promoveze o cercetare de înaltă performanţă.
„Bubele” Clujului după Vasile Mitrea:
* Lipsa spaţiilor verzi;
* Lipsa unei vocaţii a oraşului, a unor priorităţi şi a unei strategii cu bătaie lungă;
* Lipsa studiilor privind necesarul real de locuinţe şi dotări;
* Valorificarea cadrului natural;
* Lipsa unei comisii de strategie urbană.
