Ambasadorul Italiei: România ar fi trebuit să fie deja membră a Spațiului Schengen

Ambasadorul Italiei în România, Diego Brasioli, crede că România ar fi trebuit să fie de multă vreme în Spațiul Schengen. Declarațiile sale au fost făcute la finalul unei întâlniri pe care a avut-o la Cluj cu primarul Emil Boc.”Poziţia noastră este foarte clară: credem că România a îndeplinit cu succes toate cerinţele sistemului Schengen, credem că România ar fi trebuit să fie deja membră a Schengen, de ceva vreme. Sperăm că acest lucru se va întâmpla foarte repede. Italia va prelua preşedinţia UE de la 1 iulie 2014 şi vom face tot posibilul pentru a atinge acest important rezultat. În Italia avem o mare comunitate de români, estimată la peste un milion de persoane, care s-au integrat cu succes şi sunt parte a societăţii noastre. Nu vedem nicio problemă pentru o aderare completă în Schengen a României”, a spus Brasioli.

Related posts

Leave a Comment