Ambasadorul Franţei în România, Philippe Gustin, a încercat să explice decizia grupului Renault de a muta cea mai mare parte a producţiei de maşini Dacia în Maroc.„Trebuie să înţelegeţi faptul că Dacia a devenit o marcă. Este vorba de o marcă tot mai puternică, care contează tot mai mult la nivel european şi la nivel mondial. În România, aveţi conceptul că ea trebuie să rămână aşa cum era şi până acum. Însă această marcă trebuie să se dezvolte într-o lume concurenţială, ea trebuie să răspundă în mod natural pieţei interne a României, care se află în cădere liberă. Ştiţi că, de la lună la lună sunt cumpărate tot mai puţine maşini noi în România, iar această marcă trebuie să se dezvolte prin exporturi. Şi pentru a se dezvolta prin exporturi, azi, unul dintre răspunsuri sunt de a avea acele linii de producţie care sunt situate cât mai aproape de pieţe, de pieţele captive. Aşadar, este normal ca Dacia să se dezvolte în acele ţări care sunt azi considerate drept pieţe captive, cum ar fi cele din Magreb, cele din Africa, din America de Sud, pentru că este o marcă, un model, care trebuie să se dezvolte pentru a putea supravieţui. Eu sunt încrezător că nu este vorba de o delocalizare a producţiei în această apropiere faţă de pieţe”, a spus, la Cluj, ambasadorul Franţei.
Related posts
-
Descinderi la Primăria Cluj-Napoca, motivul lor lasă loc specualțiilor
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au descins în această dimineață la Primăria Cluj-Napoca. Magistrații au căutat... -
Consiliul Județean Cluj vrea extinderea în toată țara a proiectului ”energie din deșeuri”
Consiliul Județean Cluj vrea să extindă în toată țara modelul de dezintegrare moleculară a gunoiului. Este... -
O nouă linie de transport public în comun în Cluj-Napoca AFLĂ între ce cartiere face legătura
Primăria municipiului Cluj-Napoca și CTP Cluj-Napoca anunță introducerea Liniei 12 în rețeaua de transport public clujean....
