Agatul – vedeta unei noi ediții MINERALIA

Publicul din Cluj este așteptat la o nouă ediție a expoziției „MINERALIA”, care se va desfășura la Muzeul Etnografic al Transilvaniei Aceasta, în perioada 8 – 10 decembrie 2023.

De această dată, vedeta expoziției va fi agatul.
Dintre cele mai diverse produse ale lumii minerale, agatul ocupă unul dintre primele locuri. Diversitatea sa remarcabilă este dată de culorile, structura şi abundenţa de forme în care acesta apare în natură. Ȋn plus, datorită porozităţii, agatul poate fi colorat prin impregnare, o caracteristică rar întâlnită în lumea pietrelor.

Culorile agatului sunt dintre cele mai diverse: roşu cărămiziu sau roşu intens (nuanţa denumită „sânge de porumbel”); gălbui, galben sau maroniu – „agatul de Botswana”; violet palid; albastru deschis sau indigo; verde intercalate în alb = „agatul muşchi”. Culorile sunt datorate diferitelor elemente chimice incluse în masa agatului.

Agatul este definit de straturi concentrice sau neregulate formate în geode. La cele mai fine, grosimea unui strat poate fi de sub 1 mm, alternanţa de culori oferind un desen exterior deosebit.

Mineralogic, agatul este o varietate de cuarţ microcristalin, crescut în geode din rocile magmatice sau sedimentare. Agatele au fost exploatate si utilizate de oameni încă din antichitate, pentru vase, obiecte divesre, amulete şi nu în ultimul rând penru bijuterii. Cantităţi mari au fost exploatate în regiunea Idar-Oberstein, Germania, în Sicilia, Italia, iar în timpurile moderne în Brazilia. Ȋn Romania, cele mai frumoase apar în judeţul Hunedoara, regiunea Brad.

Astfel, publicul este invitat să descopere aceste agate minunate, alături de sute de alte specii minerale, în expozitia Mineralia, dedicată pietrelor naturale şi bijuteriilor realizate din pietre semipreţioase.

Expoziția va avea loc în Galeria Cellarium (Sediul muzeului – str. Memorandumului nr. 21) și va fi deschisă între orele 10:00 – 18:00.

Related posts

Leave a Comment