Industria transporturilor aeriene a fost una dintre cele mai grav afectate de pandemia de coronavirus. Însă, de anul trecut, acest domeniu a început să își revină. Unul dintre cele mai performante aeroporturi de pe continent este cel din Cluj. În 2021, a fost declarat de Consiliul Internațional al Aeroporturilor drept cel mai bun aeroport european din categoria celor cu mai puțin de 5 milioane de pasageri pe an.
Aeroportul Internațional din Cluj a reușit să își recupereze o mare parte din traficul de pasageri. Mai mult, a reușit să stabilească legături noi, care nu existau înainte de pandemie, cu aeroporturi importante, care, înainte de anul 2019, erau prea aglomerate pentru a accepta conexiuni directe cu Clujul. În acest an, aeroportul clujean ar putea depăși din nou pragul de 2.000.000 de pasageri pe an, spune directorul aeroportului, David Ciceo.
Auspiciile pentru acest an sunt favorabile, în contextul în care mai multe publicații internaționale, precum The Independent sau Suitecase Magazine, au recomandat Clujul drept destinație turistică de excelență.