A început jurizarea celor peste 200 de studenţi români înscrişi în cele opt categorii ale competiţiei „Premiile LSRS pentru Excelență Academică în Străinătate”pentru anul universitar 2011-2012.
Evenimentul va reuni, ca în fiecare an, la Palatul Parlamentului, studenți și tineri profesioniști, personalităţi din mediul academic și sectorul public, din mediul de afaceri şi cel neguvernamental. Potrivit organizatorilo, până în acest moment sunt peste 500 de studenți și absolvenți care și-au rezervat un loc la Gală, la eveniment fiind așteptați peste 1000 de invitați.
Candidatii vor fi jurizati de personalităţi din sfera publică românească. Astfel, preselecţia celor peste 200 de studenţi, masteranzi şi doctoranzi înscrişi în concurs se va face în prima etapă de către laureaţii ediţiilor precedente, iar selecţia finală de către juriul prezidat de Acad. Ionel Haiduc (Preşedintele Academiei Române) și alcătuit din: Dl. Acad. Eugen Simion, Dl. Raed Arafat (Ministerul Sănătăţii), Dl. George Butunoiu (Butunoiu Executive Search), Dna. Sandra Pralong (SynergEtica Foundation), Dl. Liviu Mureşan (Fundaţia EURISC), Dl. Napoleon Pop (Banca Națională a României), Dl. Radu Dudău (Universitatea București) şi Dl. George Ivaşcu (Teatrul Metropolis).
Cei care doresc să participe pe 8 ianuarie 2013 la Gala Studenților Români din Străinătate la Palatul Parlamentului sunt invitați să-şi rezerve un loc gratuit în sală completând formularul disponibil pe www.gala.lsrs.ro. Accesul se face gratuit, exclusiv pe baza listelor de înscrieri.