
Grupul de inițiativă Casa Română de Lobby a lansat dezbaterea publică intitulată Cât va costa sănătatea noastră. Ea are loc în amfiteatrul 101 al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai. La această dezbatere participă specialiști în sistemul sanitar, candidați la alegerile parlamentare, lideri sindicali, medici și juriști. Concluziile vor fi adunate într+un raport, care va fi înaintat Ministerului Sănătăţii. În prezent, potrivit unei investigaţii www.clujtoday.ro, nu există un studiu care să fundamenteze această lege.Dr. Iosif Zăgrean, Centrul de Medicină Tradiţională Aplicată
Nu ne vom putea permite să plătim sănătatea noastră
Un pachet de bază nu se face în an electoral, pe criză economică şi cu o populaţie sărăcită
Coplata este o prostie. Nu salvează Sănătatea, ci crează adversitate în rândul populaţiei
Sistemul de asigurări publice trebuie să fie sub controlul Parlamentului
Medicii care lucrează în sistemul privat să nu mai lucreze şi în sistemul public. Bolnavul se operează la privat, face o complicaţie şi ajunge la stat.
Medicii nu sunt pregătiţi psihologic, şi nici populaţia. Pot apărea revolte.
Asiguratorul privat nu va face niciodată contracte cu spitalele din Bistriţa, Năsăud, Huedin, Gherla, ci doar cu spitalele care le pot aduce profit. Sistemul privat trebuie să coexiste cu cel public.
Crina Grozav, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate
Un nou proiect de lege se justifică. El evidenţiază necesitatea menţinerii controlului statului asupra sistemului de sănătate şi un sistem de sănătate publică, un pachet de asigurări de sănătate şi accesul asiguraţilor la acest pachet.
Pachetul de servicii de bază, acum, cuprinde tot ceea ce se oferă pe piaţă, ceea ce este anormal. Bugetul asigurărilor de sănătate nu poate acoperi totul. De aceea, reforma trebuie începută cu redefinirea pachetului de servicii.
Coplata ar trebui să fie modică și să descurajeze abuzul de servicii.
Legea în vigoare ne permite să ne asigurăm facultativ, dar nu o facem. Ele trebuie să fie complementare asigurărilor publice.
Victor Eşanu, Camera Federativă a Medicilor Cluj
Pachetul de servicii medicale trebuie stabilit în proporţie cu cuantumul taxelor colectate de stat pentru această destinaţie.
Trebuie o decizie politică: vom include în pachetul de bază bolile grave sau cele uzuale? Serviciile neincluse vor trebui plătite de fiecare în parte ori de o asigurare facultativă.
Coplata este peste tot în lume o modalitate de descurajare a adresabilităţii nejustificate. Nu o putem introduce câtă vreme nu ştim care sunt serviciile accesate nejustificativ. Ea nu este un mijloc de descurajare a prescripţiilor farmaceutice ilicite.
Asigurările private trebuie să opere cu fonduri private suplimentare, colectate pe lângă cele publice. Simplul transfer al fondurilor publice în buzunare private nu are cum să resusciteze un sistem aflat în suferinţă. Ţările care au folosit doar asigurările private, inclusiv SUA, s-au îndreptat spre falimentul sistemului sanitar.
Fondurile publice trebuie descentralizate şi îndreptate doar spre nevoile sistemului sanitar.
Stanca Maria Constantinescu, lider CSDR Cluj
Este nevoie de o reformă a sistemului de sănătate. Trebuie definite serviciile medicale de bază, cel facultativ şi cel social. În funcţie de acele prestaţii care vor fi incluse vom putea estima cuantumul sumelor necesare pentru acest sistem.
Sănătatea a devenit şi ea o marfă: dacă ai bani o cumperi, dacă nu, nu. La acest aspect trebuie să fim atenţi. Populaţia s-ar putea să se deprime. Costurile pe care le presupune redarea sănătăţii sunt mult mai mari decât prevenţia.
În pachetul de bază trebuie incluse bolile profesionale sau cel care au cel puţin o cauză legată de profesie. Altfel, vor fi mai multe concedii medicale, mai multe zile de spitalizare şi contribuţii mai mari.
Oare nu funcţionează acum coplata? Stomatologia pe ce se bizuie? Coplata funcţionează şi acum! Sistemul privat, în plus, funcţionează deja şi poate să funcţioneze în continuare.
Ovidiu Turdean, consilier local, avocat
Sistemul de sănătate românesc este subfinanţat. România ocupă printre ultimele locuri privind alocarea din PIB. Românii s-au obişnuit cu ideea că Sănătatea este gratis, dar nu este.
Avem nevoie de o bună utilizare a resurselor.
În privinţa pachetului de bază, ar trebui să punem în faţă resursele de care dispunem. Dacă avem un buget mare, avem un pachet mare. Dacă avem un pachet mic, vom avea un pachet mic. Dacă ar fi fost societăţi comerciale, spitalele ar fi fost în insolvenţă şi vândute pe bucăţi.
Coplata va scădea gradul de adresabilitate. Dacă, totuşi, rămâne în proiect, ar trebui gândită pe acele segmente suprasolicitate: spitalizarea şi urgenţa.
În sistemul de prevenţie nu ar trebui să existe coplata.
Reglementarea posibilităţii de a dezvolta în spitale publice secţii private.
Există tehnologie ultraperformantă, care stă. Ar trebui ca ea să poată fi folosită în sistem privat, inclusiv pentru pacienţii străini.
Acum, avem o piaţă supracontrolată: preţul medicamentelor este stabilit, achiziţiile publice sunt, de asemenea, controlate.
Carmen Diaconescu, directorul unei companii care are ambulanţă privată, ambulatoriu de specialitate, îngrijiri la domiciliu
Trebuie şi se impun pachetele de bază despre care discutăm de 10 ani. Ele trebuie alcătuite de comisiile de specialitate de la Ministerul Sănătăţii. Trebuie să pornim de la bugetul de care dispunem în definirea lor.
Urgenţa este o prioritate naţională.
Serviciul privat trebuie să coexiste cu cel public şi trebuie să fie complementare, nu analoage.
Nu sunt bani, de aceea este necesară coplata. Pacientul trebuie să vină cu bani cât de puţini, ca să înţeleagă faptul că acele servicii costă. O consultaţie făcută de un medic specialist în ambulatoriu este decontată cu doar 14 lei de Casa de Asigurări de Sănătate.
Dintotdeauna s-a mers pe aceste principiu: daţi bani pentru prespital, pentru ambulanţă, care să rezolve urgenţele majore şi la îngrijiri la domiciliu, pentru că spitalizarea costă mai mult!
Felicia Gherman, avocat
Am ajuns la concluzia că trebuie să reflectăm asupra temei atunci când am ajuns la spital cu copilul meu, pentru o operaţie de apendicită.
Prin coplata vom îngrădi accesul la servicii a celor vârstnici, a celor cu venituri reduse. Oamenii vor ajunge să aleagă între coplată şi cele necesare traiului zilnic. Deci, vor merge tot mai puţini la medic.
Trebuie să existe un pachet de bază la care să aibă acces omul de rând. Astfel, vom scădea morbiditatea şi mortalitatea. Înainte de privatizarea sistemului de sănătate, trebuie să avem în vedere necesităţile sistemului, dotările de care avem nevoie şi modul în care sunt manageriate resursele.
Vioara Temian, vicepreşedinte Sindicatul Liber din Învăţământul Preuniversitar Cluj
Diabetul, tromboflebita, bolile gastrice nu sunt deloc rare în rândul profesorilor. Ei se confruntă cu boli profesionale grave.
Sistemul de coplată este justificat în ţări în care nivelul de trai este ridicat şi acolo poate descuraja viciile.
Statul ar putea acorda împrumuturi printr-o bancă specializată, pentru boli grave, pentru transplant, protezare şi altele.
Nu considerăm necesară privatizarea asigurărilor de sănătate decât ca o alternativă la asigurările de stat. Cei care au contribuit la sistemul de stat au dreptul să beneficieze să serviciile sanitare, este un drept patrimonial al angajaţilor din sistemul public.
Mai bine am responsabiliza cu înţelepciune managerii de spitale. Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate, probabil, vor fi desfiinţate, pentru că s-au dovedit un fiasco total, iar în locul lor vor intra asiguratorii privaţi.
Adrian Gurzău, deputat, candidat la Camera Deputaţilor
Avem servicii mult sub banii pe care îi plătim.
Principala reformă trebuie să înceapă cu informarea şi cu responsabilizarea medicilor şi a pacienţilor.
Medicii de familie sunt aproape de pacienţi doar atunci când trebuie să îşi deconteze consultaţiile.
Este imoral şi trebuie să fie şi ilegal ca firmele să facă tombole, să alcătuiască clasamente cu medicii care prescriu medicamente. În funcţie de cât de multe medicamente prescriu, pleacă în excursii în ţări exotice.
Sunt multe aparate pe care oamenii politici le promovează şi aranjează caiete de sarcini pentru a le vinde, fără să ţină seama de nevoile comunităţii sau de faptul că medicii ştiu sau nu să le folosească.
Medicii sunt mult mai prost plătiţi decât în altă parte. Însă avem mulţi „orbi” care au carnete de conducere, sunt oameni care iau concedii de boală doar ca să îşi rezolve probleme personale, avem mulţi oameni care beneficiază de pensii de boală şi care sunt bine, merci.
Leonard Horvath, candidat Camera Deputaţilor
Legea a plecat „româneşte”. Prima dată trebuia să existe un studiu de fundamentare a aceste legi. Trebuiau puse în dezbatere şi normele de aplicare. Lucrurile ar trebui luate în ordine.
Ar trebui definite bolile din pachetul de bază. O prima radiografiere există deja: cu ce boli se confruntă românii. Pachetul trebuie clar definit, cu implicarea organizaţiilor profesionale, precum Colegiul Medicilor.
Toată lumea trebuie să beneficieze de consultaţii gratuite. Coplata ar trebui pentru cei care doresc un salon mai bun sau alte servicii.
În privinţa asigurărilor private, degeaba există un contract, dar asiguraţii nu sunt informaţi şi nu ştiu de ce servicii beneficiază.
SMURD funcţionează foarte bine, sistemul de ambulanţă funcţionează bine, dar ceea ce se întâmplă după aceea este dezastru.
Susţine ideea ca medicii să nu poată lucra şi la stat şi în privat.
Eduard Dobre, director executiv Palmed şi reprezentat al Alianţei pentru Sănătate din România
Nu avem un studiu de impact sau un raport asupra stării de sănătate. Sistemul pune la dispoziţie un pachet generos de servicii medicale, finanţat de stat, dar de care apucă să beneficieze un număr mic de oameni. Pachetul de bază trebuie stabilit în funcţie de posibilităţile financiare ale statului: cât la sută din PIB este alocat Sănătăţii, apoi în funcţie de morbiditate, de câţi contribuie la sistemul de asigurări.
Coplata trebuie introdusă doar pentru serviciile incluse în pachetul de bază. Sănătatea costă şi trebuie să ne aducem contribuţia. Dacă privim coplata drept un instrument doar menit să aducă bani în sistem, riscăm ca pacientul să se prezinte foarte târziu la medic şi costurile să fie mult mai mari sau să fie respins atât de asiguratori, cât şi de sistem.
Sorin Jeflea, reprezentat Omniasig şi preşedinte al Colegiului Mediatorilor din Regiunea de Nord-Vest
Serviciile sunt tot mai slabe, medicamentele tot mai puţine, calitatea personalului medical nu întotdeauna la înălţime.
O schimbare de mentalitate a personalului din sistemul public de sănătate este necesară. Este nevoie de deschiderea sistemului sanitar spre angajări din alte părţi ale lumii.
O alternativă sunt asigurările de sănătate, care, în schimbul unei prime, care începe de la 250 de euro pe an, oferă psobilitatea primirii unor servicii, atât în unităţile private, cât şi în cele de stat.
Statul oferă deductibilitatea asigurărilor de sănătate până la concurenţa sumei de 250 de euro pe an.
Principiul care ar trebui să stea la baza definirii pachetului de asigurări de bază este solidaritatea.
Ovidiu Megheşan, economist
Ar trebui să pornim de la scopul sistemului. În acest caz, este asigurarea unei stări de sănătate cât mai bună a populaţiei, dar într-un mod sustenabil. Trebuie să construim un sistem care să funcţioneze şi peste cinci ani, şi peste 50 de ani.
Avem nevoie de o independenţă a sistemului de factori externi: să nu stea la pixul unui ministru, dacă mai alocă sau nu nişte bani, în conjuncturi politice, economice sau sociale.
În prezentul de faţă, sistemul nu face nici un fel de diferenţiere între un individ care fumează, bea şi unul care nu fumează, nu bea şi mănâncă sănătos. Acest lucru este injust.
Dacă vei şti că, la un moment dat, trebuie să plăteşti dublu asigurarea de sănătate, te gândeşti mai bine înainte de a-ţi cumpăra un pachet de ţigări.
Ionuţ Geană, politolog
Coplata aduce prejudicii populaţiei, dar nu oferă aport suplimentar sistemului sanitar.
Statul român vrea ca nimeni să nu mai meargă la doctor! Este o taxă ilegală şi criminală.
Puţini îşi permit asigurări private. Statul nu are bani ca să îl trateze pe pacient şi îl trimite spre sistemul privat.
Oamenii nu merg la medic cum merg la bar, ca să spună Vasile Cepoi că beneficiază de servicii medicale în exces.
Coplata nu înlătură primirea de foloase necuvenite de către medic, pentru că medicul nu are un salariu corespunzător.
Ramon Moldoveanu, candidat la Senat
Acest pachet de bază trebuie să aibă un spectru larg, pentru că locuitorii României sunt într-o situaţie de sărăcie, o naţiune destul de bolnavă. Îngustarea acestui pachet nu este oportună. Bolile grave trebuie tratate prin programe speciale. Nivelul de trai al românilor este ultimul din cele 27 de ţări ale UE.
Coplata este o noţiune inventată în ultimul timp. Nu este de acord cu ea. Ea maschează o impotenţă a sistemului medical de a regla resursele. Soluţia nu este introducerea unui bir suplimentar pe spatele românilor.
Dacă s-au făcut excese legate de acordarea în exces a reţetelor, de ce trebuie să plătim cu toţii?
Dacă organele de control nu şi-au făcut datoria, de ce trebuie să plătim cu toţii?
Iniţiativele care duc spre privatizare, care generează eficienţă şi profesionalismm trebuie salutată, dar trebuie să avem un stat cu o politică publică flexibilă, predictibilă, un mediu concurenţial, o Justiţie activă.
Emil Aluaş, preşedintele Fundaţiei Pro West
Sunt acasă de cinci ani, am fost internat în spital de patru ori şi a fost foarte bine, pentru că totul este plătit de statul român. În SUA, sunt 48 de milioane de oameni care nu sunt asiguraţi deloc, cu excepţia statului Massachussets, care a decis că fiecare cetăţean trebuie să plătească un dolar, pentru a plăti cheltuielile celor care nu îşi permit asigurările.
În cazul spitalelor, există şi rubrica pierderi, care se referă la cazurile grave de oameni neasiguraţi.
Foarte multă lume din SUA merge să se trateze în Canada, care este un stat mult mai „european”, mai social. Eu sunt extraordinar de fericit pentru că sistemul este extraordinar de ieftin.