În urmă cu cîteva luni, a căzut din nou la pat, suferind de multiple afecţiuni.
Înzestrat memorialist al închisorilor comuniste, unde a jerfit enorm – trecînd şi prin iadul „reeducării” de la Piteşti -, Traian Popescu n-a cerut niciodată răzbunare, ci numai să ne cunoaştem trecutul şi să învăţăm din el. În toate ieşirile sale publice – alminteri numeroase, în conferinţe, în presă, la radio şi televiziune -, ca şi în cărţile sale a respirat bunătate, echilibru şi speranţă.
Născut la 27 aug. 1923, în Bucureşti, Traian Popescu a absolvit Politehnica şi Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti. A fost arestat în 1948 şi condamnat la 20 de ani de muncă silnică, pentru „crimă de înaltă trădare”, ca adversar ireductibil al comuniştilor. În timpul detenţiei, a pătimit la Jilava, Piteşti, Gherla, Aiud şi Văcăreşti. În temniţă şi-a descoperit vocaţia pentru muzică şi a compus în minte 20 de lucrări muzicale din care trei simfonice, pe care le-a scris pe hîrtie după eliberare. A fost eliberat în 1964, cu decretul de graţiere generală din acel an.
După 1990, a publicat volumele Mănăstirea Predeal – Evocări, Catrenele Învierii „Zarca” Aiud 1957-1958, Experimentul Piteşti şi File din procesul comunismului. Teroarea şi diversiunea politică de stat.
Compoziţiile sale simfonice au fost interpretate de Orchestra Radio şi au avut succes.
L-am cunoscut destul de bine, l-am preţuit şi regret că nu am fost mai apropiaţi decît am fost, căci era un om de la care aveai ce învăţa. Dumnezeul să-l odihnească în pace!
