A murit Preasfințitul Vasile Someșanul – vezi când va fi înmormântat

„Cu regret şi durere în suflet, dar cu nădejdea în mila şi mângâierea care vin de la Dumnezeu, aducem la cunoștința slujitorilor sfintelor altare, a viețuitorilor din mănăstiri și a credincioșilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, că Preasfințitul Părinte Vasile, Episcop Emerit și fost Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului în perioada 1998-2019, a trecut la cele veșnice în ziua de vineri, 8 octombrie 2021, la ora 11.30”, a anunțat biroul de presă al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Episcopul vicar Vasile Someșanul, pe numele său de mirean Vasile Flueraș, va fi înmormântat luni, sub altarul Catedralei Mitropolitane din Cluj. Preasfinția Sa s-a stins din viață, astăzi, 8 octombrie 2021.

Slujba Prohodului se va oficia luni, 11 octombrie, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca luni, 11 octombrie 2021, după următorul program:

– 9:00  Sfânta Liturghie arhierească

– 12:00 slujba Prohodului propriu-zisă, oficiate de către un sobor de arhierei, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

– Înhumarea în cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane din Cluj.

Related posts

Leave a Comment