A început colindul Junilor din Mărișel

Una dintre cele mai frumoase tradiții din Transilvania este Jocul Junilor din Mărișel. Corindul Junilor sau Colindul de Ceată Bărbătească este o tradiție românească inclusă în patrimoniul imaterial al umanității, pe lista UNESCO.

În fiecare an, în Ajun de Crăciun, în curtea bisericii din Mărișel, se strâng două cete de juni, îmbrăcați în costum național și care poartă tricolorul românesc. Fiecare ceată este condusă de un staroste, care poartă o pană de fazan la cușma de miel, ca simbol al demnității sale.

Junii trebuie să străbată întreg satul și să ducă tuturor vestea cea bună a Nașterii Mântuitorului. Junii sunt răsplătiți cu pălincă, mâncare și bani.

Jocul Junilor este acompaniat de muzicanți și ține trei zile și trei nopți. Acest joc este un ritual care marchează trecerea tinerilor în rândurile persoanelor mature, iar pentru a juca bine, junii se pregătesc încă de la începutul postului Crăciunului. Corindul Junilor se încheie la casa de conac, acolo unde este organizată o petrecere cu dans, care mai ține două zile și două nopți.

Related posts

Leave a Comment