Proprietarii mai multor locuinţe neînchiriate vor trebui să achite, până pe 30 septembrie, „o taxă de solidaritate” la bugetul local, pe lângă impozitul pe proprietate, între 50% şi 200% din impozit. Din această taxă, statul speră să obţină 31 milioane lei în 2010, scrie MediafaxTaxa de solidaritate va fi aplicată proprietarilor de mai multe locuinţe printr-o ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului Fiscal.
Documentul a fost obţinut de agenţia de presă şi menţionează că persoanele fizice care deţin mai multe clădiri ca locuinţe, care nu sunt închiriate de alte persoane, vor plăti la buget o taxă de solidaritate reprezentând 50% din impozitul datorat pe 2010 pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, 100% din impozitul datorat pentru a doua clădire în afara adresei de domiciliu şi 200% din impozit pentru a treia clădire şi următoarele clădiri în afara adresei de domiciliu.
Taxa va trebui achitată până la 30 septembrie 2010.