
Ansamblul de flaute al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” va susține astăzi, 20 mai 2010, al doilea mare concert din cadrul proiectului coordonat de Asist. univ. dr. Liliana Cadar. Spectacolul va fi unul inedit, întrucât piesa „ Repercussion”, compusă de cel de la „cârma” ansamblului, dirijorul Tudor Feraru, va beneficia de un tratament special din partea artiștilor. Aceștia vor interpreta atât pe scenă, cât și în mijlocul publicului, iar „vocile” celor zece flaute care dau viață compoziției se vor auzi din întreaga sală.Clujenii care vor lua parte la eveniment, vor putea audia în premieră, în România , piesa „Concerto breve” compusă pentru 24 de flaute, a profesorului Cornel Țăran. Acesta nu este, însă, singura surpriză cu marca „primă audiție”. Din repetoriu mai fac parte Chris Kovarik cu „Dectet”, Tiberiu Herdlicska cu „Sensuri imperfect”, Tudor Feraru cu „Trei bagatelle”.
Primul concert al Ansamblului de flaute a avut loc în decembrie 2009, cu prilejul aniversării profesorului Gavril Costea, unul dintre cei mai experimentați flautiști ai lumii, care a cântat de-a lungul carierei sale „de la Budapeste încolo, cam peste tot”.
Spectacolul va începe la ora 19:00 în Sala Studio a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, iar intrarea este liberă.