„Numărul bugetarilor ar trebui redus cu 250.000”

Reprezentantul FMI în România susţine că măsura de reducere a personalului bugetar ar face parte dintr-o reformă drastică a sistemului, care consumă mai mult decât produce.La sfârştul misunii de evaluare a României, Jeffrey Franks a apreciat că performanţele economice până în luna martie au fost relativ bune, dar rămân încă destule provocări.
Oficialul FMI a mai declarat că, dacă măsurile de reducere a a salariilor, pensiilor şi a ajutorului de şomaj care au fost propuse de Guvern nu îşi vor face efectul, Fondul Monetar Internaţional va face ajustări.
De asemenea, reprezentanţii FMI cred că măsurile de austeritate care vor fi aplicate de la 1 iunie sunt doar un prim pas în lupta împtriva recesiunii. Jeffrey Franks crede că este necesară o reformă drastică în sistemul bugetar, care consumă mult mai mult decât produce. În acest sens, „Guvernul trebuie să reducă gradual numărul angajaţilor în sistemul bugetar. În câţiva ani trebuie să se reducă numărul bugetarilor cu 250.000”, a declarat şeful misiunii FMI.
Surse participante la negocierile cu FMI declarau săptămâna trecută că peste 140.000 de angajaţi din sectorul public vor fi disponibilizaţi până la începutul anului viitor, pentru a menţine cheltuielile de personal, în 2011, în limitele convenite cu FMI.
Omul de afaceri Dinu Patriciu susţine însă reducerea trebuie să fie mult mai drastică.
”Sunt aproximativ 700.000 de oameni, care se ocupă de hârtii, într-un sistem suprabirocratizat. Dacă am scoate 600.000 de oameni inutili din sistem, nu am mai avea cheltuieli în plus, dar statul nostru suferă de o mentalitate comunistă. Avem 600.000 de oameni care se ocupă numai de plimbarea hârtiilor, deci 4 din 5 pot să plece”, spunea afaceristul Dinu Patriciu.

Related posts

Leave a Comment