Peste 800 de cercetători științifici de top au participat la conferința Smart Diaspora, organizată la Cluj de Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu Uniunea Universităților Clujene. La eveniment, ministrul Educației, Daniel David, le-a spus oamenilor de știință că a început să construiască o nouă arhitectură a sistemului de cercetare – dezvoltare – inovare. De asemenea, laureatul Premiului Nobel pentru Medicină, sir Tim Hunt, a spus că România are un mare potențial științific, însă a recomandat specializarea mai accentuată a cercetării.
Conferința Smart Diaspora a adunat la Cluj sute de cercetători de prestigiu, atât din România, cât și din alte țări. Ei au discutat despre teme de cercetare fundamentală, despre transfer tehnologic, dar și despre proiecte de cooperare. În acest context, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, le-a spus oamenilor de știință că a început evaluarea institutelor și universităților, care vor fi integrate într-o nouă arhitectură a sistemului de cercetare – dezvoltare – inovare.
La conferința Smart Diaspora a fost invitat și laureatul Premiului Nobel pentru Medicină, Tim Hunt. El spune că o recomandare ar fi o specializare mai accentuată a cercetătorilor români.
”Cred că este mai dificil într-o țară mai mică. Cercetarea științifică de vârf este foarte costisitoare și implică o mulțime de resurse, însă cred că este necesară. De aceea, ar trebui să vă croiți hainele pe măsură, adică să acționați cu ceea ce aveți la dispoziție. Talentele sunt prezente peste tot, însă a le pune împreună cu celelalte din restul lumii este o altă chestiune. Așadar, cred că răspunsul potrivit ar fi specializarea. Cred că puteți avea un mic nucleu de oameni excelenți, pentru că aveți nevoie să adunați un grup de oameni pe aceeași lungime de undă și, în același timp, să aveți relații foarte bune cu restul lumii”, a spus sir Tin Hunt.
