Emil Boc cheamă miniştrii la sfat înaintea consultărilor de la Cotroceni


Guvernul se va reuni într-o şedinţă informală, în această seară, pentru a discuta înainte de întrevederea pe care membrii Guvernului o vor avea marţi, la ora 14.00, cu preşedintele Traian Băsescu.Luni seară, membrii Guvernului se vor reuni într-o şedinţă informală la Vila Lac, de la ora 19.00, pentru o discuţie pregătitoare înainte de cea cu Traian Băsescu care va avea loc marţi.
Preşedintele anunţase că îi va chema pe membrii Executivului la consultări, în baza articolului 86 din Constituţie, în urmă cu o săptămână.
Subiectele pe care preşedintele a spus că le va pune în discuţie vizează reforma sistemului bugetar, situaţia concedierilor din administraţie, dar şi programele finanţate cu fonduri UE.
Preşedintele se arătase nemulţumit la o emisiune TV de numărul mic de concedieri din sistemul bugetar. „Nu prea am văzut şomeri din sectorul bugetar. S-au comasat ministere, dar numărul de angajaţi a rămas acelaşi”, a spus preşedintele Traian Băsescu, luni seară, la B1 TV, criticând uşor prestaţia Guvernului Boc.

Related posts

Leave a Comment