Şapte craioveni au furat 25.000 lei din conturile mai multor persoane din Cluj

Poliţiştii de la crimă organizată au dispus reţinerea unuia dintre ei, considerat capul grupării, iar ceilalţi sunt cercetaţi în libertate.Şapte craioveni sunt cercetaţi de poliţiştii de la crimă organizată pentru că ar fi devalizat, prin intermediul Internetului, conturile mai multor persoane. Prejudiciul creat este de aproximativ 25.000 de lei, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Ancheta în cazul celor şapte a fost demarată de poliţiştii clujeni, întrucât persoanele păgubite sunt din Cluj. Vineri, locuinţele celor şapte au fost percheziţionate simultan, în urma acestei acţiuni fiind ridicate mai multe probe care arată implicarea oamenilor în devalizarea conturilor mai multor persoane şi calculatoarele cu ajutorul cărora se presupune că au făcut acest lucru.
În urma investigaţiilor de până acum s-a stabilit că activitatea acestei grupări a început la finele anului 2009, când au accesat aplicaţia de Internet Banking folosită de patru dintre victimele care au depus plângere. Astfel, au intrat în posesia user-ilor şi a parolelor de acces folosite de victime pentru operaţiuni financiare realizate prin intermediul acestei aplicaţii.
Folosind datele obţinute prin accesarea, fără drept, a sistemelor informatice, suspecţii au transferat din conturile victimelor 25.210 lei în alte conturi deschise la diferite bănci pe numele unor membri ai grupării.
În baza probatoriului administrat, s-a dispus reţinerea unuia dintre cei şapte, considerat capul grupării, ceilalţi fiind cercetaţi în libertate.

Related posts

Leave a Comment