Alianta Nord Atlantica a salutat deciziile României şi Germaniei de suplimentare a forţelor în Afganistan

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a salutat miercuri anunţul recent făcut de România privind trimiterea a încă 600 de militari în Afganistan, precum şi decizia din ajun a Germaniei de a-şi suplimenta cu 850 de membri efectivele din cadrul ISAF, informează AFP şi REUTERS.”Salut anunţul cancelarului Angela Merkel potrivit căruia Germania va adăuga pînă la 850 de militari şi va aduce o contribuţie foarte substanţială la misiunea de formare” a forţelor de securitate afgane, a declarat secretarul general al Alianţei, citat într-un comunicat difuzat la Bruxelles.
„Această decizie, împreună cu anunţul recent al României privind trimiterea a 600 de soldaţi suplimentari, ca şi alte noi contribuţii care vor fi probabil anunţate în zilele următoare, vor întări semnificativ operaţiunea condusă de NATO” în Afganistan, a subliniat Rasmussen.
În opinia sa, „aceste întăriri, în plus faţă de cei 37.000 de militari noi din 36 de state /dintre care 30.000 de americani/ deja pe cale de a fi trimişi în Afganistan, demonstrează în mod clar solidaritatea în interiorul NATO şi determinarea sa de a-şi duce la bun sfîrşit misiunea”.

Related posts

Leave a Comment