Radu Sabo: „Comportamentul celor de la „U” Cluj a lăsat mult de dorit”

Fostul antrenor secund al Universităţii Cluj s-a luat de conducerea echipei sale de suflet, mai precis de consilierul Ioan Mărginean, pe care l-a acuzat de neprofesionalism.Aruncat ca pe o măsea stricată de la Universitatea Cluj, formaţia unde a stat doar două luni, Radu Sabo a revenit în postul de antrenor-jucător la echipa de liga a III-a, Sănătatea Cluj. Fostul căpitan al „şepcilor roşii” nu a uitat, însă, tratamentul la care a fost supus de către conducerea Universităţii şi a ţinut să plătească anumite poliţe celor de acolo, cu precădere lui Ioan Mărginean, „mâna dreaptă” a finanţatorului Florian Walter. „După ultima etapă din tur a venit domnul Mărginean la mine şi mi-a spus că trebuie să se renunţe la un secund. Evident că nu a făcut-o de capul lui. Iar, după sărbători, am fost anunţat oficial că nu mai fac parte din staff. Chiar dacă am stat doar două luni, clubul mai are datorii faţă de mine şi cred că şi le va respecta. Nu mă gândeam că o să stau atât de puţin timp la echipa mea de suflet, dar, din cauza modului în care am fost tratat acolo, pot să spun că îmi pare rău că am plecat de la Sănătatea”, a declarat noul şi vechiul antrenor al „viruşilor verzi”.

Related posts

Leave a Comment