„Întocmai la fel merg lucrurile şi la conducerea unei ţări. Acolo unde conducătorii nu ştiu să rânduiască împlinirea trebuinţelor felurite ale poporului, e vai de ţară şi de popor.
Între trebuinţele ori şi cărui popor, s-a văzut, de-a lungul veacurilor că şcoala este a se aşeza în loc de frunte. Fără învăţătură, nu este înstărire, cine n-are carte, n-are parte, cum se zice, iar cel ce nu ştie ceti este ca şi un orb printre ştiutorii de carte. În sfârşit, prin şcoală se împrospătează conducătorii popoarelor, ridicându-se mereu printre ei şi oameni vrednici, porniţi de jos din rândurile sărăcimii.
Dar, dacă-s adevărate toate acestea, să vedem cum stăm astăzi cu şcolile?
La sate, mii de copii nu ajung să isprăvească nici măcar şcoala primară, aşa că rămân neştiutori de carte, nu învaţă măcar atâta cât îi este de lipsă să înveţe ori cărui om astăzi. Îi ţine acasă sărăcia, lipsa de îmbrăcăminte, căci iarna nu pot merge desculţi la şcoală, iar în câte case nu-s atâtea perechi de opinci câte suflete?
A umbla la şcoli mai înalte este de-a dreptul cu neputinţă copilului, care are nenorocul să fie născut dintr-o familie săracă şi încă de la sat. Taxele şcolare au fost sporite, de asemenea şi cele de la internate, iar toate au trebuit să fie plătite în bună parte înainte, la începutul anului. Pe deasupra, cărţile s-au tot schimbat, aşa că trebuiau să fie cumpărate de cele mai multe ori din nou. Nu se putea, ca mai demult, copilul mai mic să se poată folosi de cărţile fratelui său mai mare. Iar ajutoare nu se mai dădeau copiilor săraci, fiecare fiind lăsat să se sprijine numai pe puţinul ce-l poate avea de acasă.
Care sunt pricinele întristătoarei situaţii arătate mai sus, nu-i greu de ghicit. Conducătorii de până acum nu s-au îngrijit de orânduirea împlinirii trebuinţelor poporului. Şcoala, învăţătura a fost lăsată la o parte de dragul altor trebuinţe de mâna a doua, nu ale celor mulţi de jos, ci a celor puţini de sus, ale oamenilor partidului de la cârmă, care şi-au făcut slujbe gras plătite, făcându-şi mendrele pe spinarea ţării.
Dacă acestea au fost pricinele răului şi ne-au dus la situaţia tristă pe care am înfăţişat-o, ce este mai firesc, decât, ca guvernul liberal să caute cu deosebită grijă a îndrepta tot ce au stricat naţional ţărăniştii.
Cu mulţumire vedem ca dl.dr. Angelescu, ministrul şcolilor, lucrează întocmai, spre a se aşeza şcoala iarăşi în marile ei rosturi naţionale”. [„Glasul Ardealului”, Anul VIII, nr.8, Cluj, 15 februarie 1934].
