Vladimir Ghika este unul dintre cei mai interesanţi sfinţi contemporani. El s-a născut în anul 1873 la Constantinopole. Tatăl său, Ioan Grigore Ghica, era ambasadorul României în Imperiul Otoman. Pe linie paternă, Vladimir Ghika era nepotul ultimului principe domnitor al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica. Tatăl său a fost ministru de Externe şi de Război al României, iar fratele său, Dimitrie Ioan Ghica, a fost şi el ministru de Externe. Mama lui Vladimir Ghika, Alexandrina Moret de Blaremberg era descendenta Regelui Henri cel Mare, rege al Navarrei şi al Franţei.
Vladimir Ghika a fost botezat în Biserica Greco-Ortodoxă. În 1878, a fost trimis la Toulouse, în Franţa, unde a fost dat în grija unei familii protestante. A rămas în Franţa pentru a studia la Facultatea de Ştiinţe Politice de la Paris, apoi a mers la Roma pentru a studia Teologia şi Filosofia sub îndrumarea dominicanilor. În anul 1902, a decis să se unească cu Biserica Romei.
Vladimir Ghika mărturisea că a devenit fiu al Sfintei Biserici Catolice ca să poată fi un mai bun ortodox. Dorinţa sa cea mai mare era să devină preot sau călugăr. Însă Papa Pius al X-lea a vrut să vadă dacă această dorinţă este mai mult decât un capriciu al tânărului intelectual de viţă regală şi princiară şi i-a cerut să se dedice apostolatului în calitate de laic.
Vladimir Ghika şi-a luat în serios misiunea şi a început să îi ajute pe cei suferinzi. Operele sale de caritate l-au dus la Bucureşti, Paris, Roma, Tokyo, Sydney, Buenos Aires, dar şi în Africa, motiv pentru care, în glumă, Papa îl numea ”marele vagabond apostolic”.
În România, Vladimir Ghika a fondat primul dispensar gratuit din Bucureşti, apoi spitalul Sfântul Vincenţiu de Paul şi un serviciu de ambulanţă. În timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, i-a îngrijit pe bolnavii de holeră din lagărul de la Zimnicea. În timpul Primului Război Mondial, se afla în Italia, unde s-a ocupat de răniţii de război.
După prima conflagraţie mondială, în 1923, cardinalul Parisului, Louis-Ernest Dubois, l-a hirotonit preot. Vladimir Ghika a primit facultatea de biritualism, adică putea celebra slujbele atât în rit latin, cât şi în rit bizantin. A primit o parohie săracă, cu mulţi comunişti, în suburbia pariziană Villejuif. A reuşit să se ocupe de enoriaşii săi în mod exemplar, iar în 1930 a fost numit rector al Bisericii Străinilor din Paris.
Citiţi mai multe în Pagina de istorie.
