Una dintre cele mai importante comune din zona de munte a Clujului, Băişoara, este în acest moment într-o degringolada administrativă după decesul fostului primar, Minodora Luca. Inclusiv la nivel de informare, comuna pare încă condusă de fostul primar, site-ul administraţiei locale nefiind actualizat.
Contextul administrativ este cu atât mai deosebit cu cât în comunitate există o expectanţă pentru atragerea de fonduri prin proiecte europene sau naţionale. Actualul primar interimar, viceprimarul Liviu Ghib, este privit cu rezervă de comunitate pentru că spun cei din Băişoara „a fost un viceprimar palid sub Minodora Luca, fără nici o realizare”.
Deputatul Horia Nasra consideră însă că organizarea alegerilor parţiale în localitate, cât de curând, este cea mai bună variantă pentru Băişoara: „Băişoara nu trebuie să rămână blocată după nefericitul eveniment din iarnă, are nevoie de un primar tânăr şi harnic. Adrian Jişa poate fi soluţia bună pentru Băişoara, este bine pregătit profesional, cunoaşte problemele localităţii, are putere de muncă şi este evident, determinat. Cu siguranţă că în el stă şi speranţa noastră pentru a veghea procesul de implementare a proiectelor susţinute financiar de Guvernul PSD în Băişoara”.
Vă reamintim, Guvernul PSD a aprobat mai multe proiecte de dezvoltare a comunei:
- Reţele de canalizare menajeră şi canal colector Săcel Băişoara, în localitatea Săcel comuna Băişoara, în valoare de 3,514,560.00 lei;
- Reabilitarea şi dotarea Dispensarului uman din comuna Băişoara, în valoare de 699,065.00 lei;
- Modernizare străzi de pământ în Staţiunea Muntele Băişorii, comuna Băişoara, în valoare de 2,750,804.00 lei;