Evanghelia după Matei: capitolele 23 şi 24Capitolul 23
– Iisus mustră pe Cărturari şi Farisei –
1. Vorbind Iisus, mulţimilor, / Precum şi ucenicilor,
2. A zis: “Ai voştri cărturari / Şi Fariseii sunt cei cari
Pe al lui Moise scaun stau. / Pentru că ei putere au,
3. Ce vă vor spune, ascultaţi! / Ce lucruri veţi fi îndemnaţi
Să le păziţi, păziţi-le / Şi-ntocmai împliniţi-le!
De-un lucru, grijă, să aveţi: / Cum fac ei, voi să nu faceţi!
Căci ei cunosc ce e plăcut / Şi ce e bine ca făcut,
Mereu, în faţa Domnului, / 4. Dar ei nu fac. Ci omului,
Îi pun, pe umeri, sarcini grele. / Anevoios de dus sunt ele,
Însă cei ce le-au aşezat, / Cu degetul, n-au încercat,
Măcar, din loc, de-a le urni – / Nici vorbă de-a le împlini.
5. Ale lor fapte sunt făcute, / Numai pentru a fi văzute,
De oameni. Hainele lor, toate, / Au filacteriile late,
Cu poale lungi şi ciucuri mari. / 6. Ei, Fariseii, sunt cei cari,
La vreun ospăţ, când sunt chemaţi, / Numai în faţă, aşezaţi,
Doresc să fie. Tot ei sînt, / În sinagogi – în locul sfânt –
Cei care, dacă sunt aduşi, / Vor, doar în faţă, a fi puşi;
7. Le place să se creadă “buni”, / Să li se facă rugăciuni,
Prin târguri şi sunt măguliţi / Atunci când “Rabi” au fost numiţi.
8. Nu vă numiţi asemeni lor – / “Rabi” – între voi. “Învăţător”,
Doar Unu-i – pe Hristos ’L aveţi – /. Iar voi, cu toţi, fraţi Îi sunteţi.
9. De-asemenea, atenţi să fiţi / Şi, “Tată”, să nu mai numiţi
Pe nimeni, pe acest pământ, / Pentru că Unu-i Tatăl Sfânt,
Pe care-n ceruri Îl aveţi. / 10. Nici “Dascăli”, să nu vă spuneţi,
Căci unul e “Învăţător” – / Hristos – şi e al tuturor.
11. Dacă este cineva care, / Între voi, fi-va cel mai mare,
Acela trebuie să ştie / Ca rob, al tuturor, să fie.
12. Smerit, cel ce se va-nălţa, / Va fi; iar cel ce va-nvăţa
Să se smerească, înălţat / Fi-va – smerit de s-a purtat.”
– Nelegiuirile Cărturarilor şi Fariseilor –
13. “Vai vouă, vă zic, Farisei! / Făţarnicilor! Sunteţi cei
Care-aţi închis, oamenilor, / Intrarea-n a cerurilor
Împărăţie. Nu intraţi / Nici voi, dar nici nu îi lăsaţi
Pe alţii, ca să intre-n Ea. / 14. Aflaţi dar, de asemenea,
Că vai va fi de Farisei! / Făţarnicilor! Sunteţi cei
Care mâncaţi vãduvelor / Casa, şi-n văzul tuturor –
Spre-a fi crezuţi că sunteţi buni – / Faceţi pioase rugăciuni.
De-aceea, a voastră osândă, / Mai mare e, şi stă la pândă.
15. Vai, Farisei şi cărturari / Făţarnici! Voi sunteţi cei cari
Cutreieraţi întreg pământul, / Şi mările, numai cu gândul
De-a face, dacă-i cu putinţă, / Un nou tovarăş de credinţă;
Iar după ce l-aţi convertit, / Tot voi, din el, v-aţi străduit,
Un fiu, gheenei, să-i faceţi, / Cu mult mai rău decât sunteţi
Chiar voi, încă de două ori. / 16. Vai vouă povăţuitori!
Voi care, deşi orbi sunteţi, / Aţi îndrăznit ca să spuneţi:
“Pe Templu, dacă cineva, / Să jure, întâmpla-se-va,
De jurământ, nu e legat. / Însă, dacă va fi jurat
Pe tot aurul Templului, / E prins de jurământul lui.”
17. Nebuni şi orbi! Spuneţi-Mi, care, / În mintea voastră, e mai mare?
E aurul, sau e Templul / Care sfinţeşte aurul?
18. De-asemeni, aţi mai spus ceva: / “De cumva, întâmpla-se-va
Să jure omul, pe altar, / Nu e nimic atuncea. Dar,
Jurând pe darul aşezat / Peste altar, va fi legat
De jurământul său, făcut, / Şi-acela trebuie ţinut.”
19. Nebuni şi orbi! Nu ştiţi voi care, / Din cele două, e mai mare?
Altarul, sfinţind acel dar, / Sau darul de pe-acel altar?
20. Acel care jura-se-va / Pe un altar, lega-se-va
Chiar şi de darul aşezat / 21. De-asupra. Cine a jurat
Pe Templu – în acelaşi fel – / Jură pe Cel cari şade-n el.
22. Jurat pe cer, cine-o să fie, / El, pe scaunul de domnie
Al Domnului, va fi jurat / Şi pe Cel care-I aşezat
23. Pe scaun. Vai, acelor cari / Sunt Farisei şi cărturari!
Făţarnici ce sunteţi! Voi ştiţi / Ce zeciuială să plătiţi
Din izmă, chimen şi mărar. / Bune-s aceste lucruri, dar
E prea puţin ceea ce daţi, / Când, nefăcute, voi lăsaţi
Lucruri cu mult mai însemnate, / Înscrise-n Lege. De uitate
Sunt ele, am să îndrăznesc, / Din nou, să vi le amintesc:
Dreptatea, mila şi apoi / Credincioşia. Iată, voi,
Aceste lucruri să păziţi / Şi nu uitaţi să le-mpliniţi!
24. Vai vouă, orbi învăţători, / Ce strecuraţi, de multe ori,
Ţânţarul, însă, apoi, ştiţi, / Cămila, să o înghiţiţi!
25. Vai vouă, iarăş, Farisei / Şi cărturari! Sunteţi acei
Care, paharu-l curăţaţi / Doar în afară, şi-l lăsaţi
Plin cu gunoi – gunoiul care / Răpire-i şi necumpătare.
26. Orb Fariseu! Învaţă dar, / Să cureţi interiorul, iar
Dacă-n lăuntru ai spălat, / Şi-afară, el va fi curat.
27. Vai Farisei şi cărturari! / Sunteţi ca şi mormântul cari,
Afară, este văruit, / Dar, înlăuntru, e ticsit
Cu oasele pieriţilor / Şi cu necurăţia lor.
28. La fel şi voi: în exterior, / Vă arătaţi, oamenilor,
Cum că sunteţi neprihăniţi, / Dar înlăuntru, năpădiţi
Aţi fost, doar de făţărnicie / 29. Şi fãr’delegi. Vai o să fie
De voi, făţarnici Farisei / Şi cărturari! Sunteţi acei
Care, morminte noi, zidiţi / Prorocilor, şi-mpodobiţi
Groapa celui neprihănit, / 30. Zicând: “Dacă am fi trăit
În zilele părinţilor / Noştri, când al prorocilor
Sânge curat, l-au risipit, / Cu ei, noi nu ne-am fi unit.”
31. Dar, prin aceasta, dovediţi – / Prin ceea ce mărturisiţi –
Că sunteţi fii de ucigaşi, / Dacă ai voşti’ înaintaşi –
Exact aşa precum aţi zis – / Pe toţi prorocii, i-au ucis.
32. Acuma voi, urmaşii lor, / Umpleţi cupa părinţilor!
33. Pui de năpârci! Şerpi ce sunteţi! / Cum credeţi, oare, că puteţi
Scăpa de-a gheenei vâltoare, / Deci de pedeapsa viitoare?
34. De-aceea, Eu trimit, la voi, / Proroci şi înţelepţi, şi-apoi
Şi cărturari. Însă, aflaţi / Că ştiu cum vor fi-ntâmpinaţi.
Pe unii o să-i omorâţi, / Pe alţii o să-i răstigniţi;
În sinagogi, pe-alţi-i veţi bate, / Şi-apoi, din cetate-n cetate,
Pe toţi o să îi prigoniţi, / Căci trebuie ca să plătiţi
Pentru întreaga voastră vină. / 35. Asupra voastră, va sã vină
Tot sângele nevinovat, / Ce, pe pământ, a fost vărsat,
De la acel neprihănit / Care a fost Abel numit,
Şi pân’ acum, la Zaharia – / Cari fiu îi e lui Barachia –
Cel ce-ntre Templu şi altar / A fost ucis de voi, măcar
Că el era nevinovat. / 36. Însă, vă spun adevărat:
Cădea-va, peste-acest popor, / Sângele lor – al tuturor!”
– Pedeapsa Ierusalimului –
37. “Ierusalim, Ierusalime – / Asemenea-ţi, nu mai e nime!
Pe-ai Mei proroci ţi i-am trimis, / Însă, mereu, tu i-ai ucis
Pe cei ce i-am trimis la tine! / De câte ori, pe lângã Mine,
Am vrut să-i strâng pe fiii tăi, / Precum găina, puii săi?
Dar n-ai vrut. Cu-ndărătnicie, / 38. Toţi v-aţi opus. Casa, pustie,
Iată, că vă va fi lăsată; / 39. Căci, vă repet încă odată:
De-acum, nu Mă veţi mai vedea, / Până în ziua aceea,
În care, “Binecuvântat” – / Veţi zice – “cu adevărat,
E Cel care-n al Domnului / Nume-a venit! Osana Lui!”
Capitolul 24
– Dărâmarea Ierusalimului –
1. Când terminat-a de vorbit, / Iisus, din Templu, a ieşit.
Mândri, toţi ucenicii Lui, / Au vrut, ca ale Templului
Construcţii, să-I arate-ndat’. / 2. Iisus, atunci, i-a întrebat:
“Vedeţi aceste clădiri? Toate, / Să ştiţi că fi-vor dărâmate:
Piatră pe piatră n-o să stea – / Nimic nu va mai rãmânea!”
3. Pe muntele Măslinului, / Iisus, cu ucenicii Lui,
S-a aşezat şi-a odihnit. / Atunci, ai Săi au îndrăznit
Şi câteva-ntrebări I-au pus: / “Toate, pe care ni le-ai spus,
Când, oare, au să se-mplinească? / Ce semn are să ne vestească
Venirea Ta? Să ne mai spui, / Pentru sfârşitul veacului,
Ce fel de semn ne va fi dat?” / 4. Iisus, atunci, a cuvântat:
“Băgaţi de seamă! Nu cumva, / Să vă înşele cineva!
5. Fiindcă, în Numele Meu, / Mulţi vor veni, zicând: “Sunt Eu!
Eu sunt Hristos!” Voi să vegheaţi, / Căci mulţi, atunci, vor fi-nşelaţi.
6. Când, de războaie, auziţi, / Când veşti de lupte doar găsiţi
Pe buzele oamenilor, / Nu vă speriaţi de vorba lor;
Căci lucrurile auzite, / Toate, vor trebui-mplinite.
Să nu vă temeţi nicidecum – / Sfârşitul nu va fi acum.
7. Un neam va fi împotriva / Altui, şi ridica-se-va –
Să lupte – o împărăţie, / În contra altei. Au să fie
Cutremure pe-alocurea. / Va bântui şi foametea
Şi ciuma, pe acest pământ. / 8. Dar toate-aceste lucruri sînt,
Începerea durerilor. / 9. Pe mâinile oamenilor,
Atunci, o să ajungeţi voi; / Au să vă chinuie şi-apoi,
Din al vost’ număr, omorâţi, / Mulţi fi-vor. Voi veţi fi urâţi
De neamuri, pentru al Meu Nume; / Veţi fi urâţi de-ntreaga lume.
10. Sunt mulţi cei care au să cadă. / Multe vânzări au să se vadă –
Căci se vor vinde între ei – / Şi nu puţini vor fi acei
Cari ură au să vă nutrească. / 11. Mulţi mincinoşi au să se nascsă
Proroci; iar singura dorinţă / A lor, va fi, de-i cu putinţă,
Pe cât mai mulţi, să îi înşele. / 12. În vremurile-acelea grele,
Din pricina fărădelegii – / Care sub ochiul blând al Legii,
Mereu, are să se-nmulţească – / Iubirea o să se răcească,
13. La cei mai mulţi. Dar mântuit, / Va fi cel cari, pân’ la sfârşit,
Să rabde totul, va să ştie. / 14. Iar vestea despre-mpărăţie –
Deci Evanghelia – vestită / Va fi, şi propovăduită
În lume, ca toţi să o ştie – / Slujind, astfel, de mărturie,
La toate Neamurile care / Sunt pe pământ. Atunci doar, are –
Când toate au să se-mplinească – / Sfârşitul ca sş se ivească.”
– Pustiirea Ierusalimului şi venirea Fiului omului –
15. “De-aceea, voi când veţi vedea, / “În locul sfânt”, că va şedea
“A urâciunii pustiire” – / Despre aceasta, aveţi ştire
De la prorocul Daniel – / Să părăsiţi locul acel,
16. Fugiţi, în munţi, cei din Iudeia! / 17. În ce-i priveşte pe aceia
Care găsiţi, atunci, fi-vor / Pe-acoperişul caselor,
Să nu coboare ca să-şi ia / Lucruri din casă, ci să stea
Acolo unde-au fost surprinşi. / 18. Atunci, cei care au fost prinşi
În câmp, să nu vină-napoi / Să îşi ia haina, ca apoi
19. Să fugă. Vai, va fi de toate / Femeile însărcinate!
La fel va fi şi de acele / Care-alăptează. Vai de ele!
20. Rugaţi-vă ca să nu fiţi / Siliţi ca iarna să fugiţi,
Şi nici în zile de Sabat. / 21. Iată, vă spun adevărat,
Că încercarea ce-o să vie, / Atât de mare o să fie,
Precum n-a mai fost niciodată, / De când e lumea-ntemeiată.
22. Însă, acele zile, toate, / De Tatăl Meu, au fost scurtate.
Căci dacă nu le-ar fi scurtat, / Nimeni nu ar mai fi scăpat.
Să fim dar, bine înţeleşi: / Din pricina celor aleşi,
Au fost scurtate. De cumva, / 23. Atunci, va spune cineva:
“Veniţi cu toţii să-L vedeţi! / Hristos e-aici!” Să nu-l credeţi;
24. Că au să fie mulţi Hristoşi, / Şi mulţi prorocii mincinoşi.
Vor face semne, minuni mari, / Să-nşele chiar şi pe cei cari
Au fost aleşi. Luaţi aminte! – / 25. Căci v-am vestit, mai dinainte!
26. Când vă vor zice: “E-n pustie / Hristos!” Nu mergeţi: n-o sã fie!
Sau că “Hristosul ascuns este / În odăiţe!”, astă veste
27. Să n-o credeţi. Cum e văzut / Fulgerul, care s-a născut
În slăvi, ieşind din răsărit – / Tăind până în asfinţit,
Tot cerul, cu lumina lui – / La fel, şi Fiul omului,
Văzut va fi, când o să vie. / 28. Oriunde stârvul o să fie,
Acolo fi-vor şi vulturi. / 29. Când toate zilele tulburi
Vor trece – după-acel necaz – / Chiar soarele, al său obraz,
Şi-l va întuneca. Luna, / Nici ea nu va mai lumina,
Iar de pe boltã, măturate, / Stele vor fi. Cutremurate,
Puterile cerurilor / Fi-vor, iar în înaltul lor,
30. Atunci doar, se va arăta / Semnul – care-l veţi aştepta –
Semnul Fiului omului. / Popoarele pământului,
În acea zi, au să bocească, / Iar lumea are să-L zărească
Venind, pe Fiul omului, / Plutind pe norii cerului,
Încununat de slava-I mare / Şi de puterea ce o are.
31. Va pune îngerii să sune, / Din trâmbiţe, ca să-i adune
Pe toţi care-s ai Lui aleşi. / Din patru vânturi, ei, culeşi –
Dintr-un capăt al cerului / Şi până-n cel’lalt cap al lui –
32. Vor fi aduşi. Pildă luaţi / De la smochin, şi învăţaţi:
Smochinul, când îşi frăgezeşte / Mlădiţa şi când înfrunzeşte,
Atunci puteţi să vă gândiţi / Că vara a venit. Să ştiţi –
33. Asemenea, când veţi vedea / Că lucrurile acestea,
De care Eu v-am povestit, / Cu toate se vor fi-mplinit –
Că Fiul omului soseşte! / E-aproape! Chiar la uşă este!
34. Adevărat vă spun Eu: iacă, / Neamul acesta n-o să treacă
Până când tot ce v-am vestit / Nu o să fie-ndeplinit.
35. Va trece cerul şi pământul, / Dar nu va trece-n veci cuvântul
Care a fost rostit de Mine! – / Al Meu cuvânt, veşnic, va ţine.”
– Îndemn la veghere –
36.“Despre-a cea zi, despre-acel ceas, / Nu ştie nimeni. Au rămas,
Numai de Tatăl Meu, ştiute – / Nici Mie nu-Mi sunt cunoscute.
37. La fel precum s-a întâmplat / Când în corabie-a intrat
Noe – deci ca în vremea lui – / Şi-atunci când Fiu omului
Vine, la fel are să fie. / 38. Mai înainte ca să vie
Potopul, toţi mâncau şi beau, / Se măritau şi se-nsurau;
Noe-n corabie-a urcat, / 39. Dar nimenea n-a observat
Nimic şi, astfel, a venit / Potopul ce i-a înghiţit;
Iar la sfârşitul veacului, / Atunci când Fiul omului –
Din nou – la voi are să vie – / Şi-atunci – la fel are să fie.
40. Pe câmp, dacă vor fi aflaţi, / În vremea ceea, doi bărbaţi,
Unul din ei va fi luat, / Iar celălalt va fi lăsat.
41. Dacă, atuncea – bunăoară – / Două femei vor fi la moară,
Doar una are-a fi luată, / Iar cealaltă va fi lăsată.
42. Vegheaţi dar, să nu adormiţi! / Fiţi treji, pentru că voi nu ştiţi,
Al vostru Domn, când va să vinã! / Să nu vă afle vreo pricină!
43. Dacă stăpânul casei ştie / Ceasul la care o să vie
Hoţul, ca să îl jefuiască, / El, casa, o să şi-o păzească.
44. Astfel, mereu, gata să fiţi, / Căci va veni – când nu gândiţi –
La voi, iar, Fiul omului. / 45. Deci, cine-i al stăpânului
Rob credincios şi-ascultător, / Pus peste ceata slugilor
Să le dea hrana cuvenită, / Mereu, la vremea potrivitã?
46. Ferice de acel rob, care – / Atuncea când stăpânul are
Să se întoarcă – e găsit / Aşa precum s-a poruncit.
47. Iată, un adevăr v-am spus: / Atunci, acel rob va fi pus –
De-al său stăpân – drept cel mai mare, / Peste averea ce o are.
48. Dar dacă este un rob rău, / Va crede că stăpânul său
Nu o să vină prea curând / Şi îşi va spune-n al sau gând:
“Iată, stăpânul zăboveşte!”, / 49. Şi-atunci începe şi-i loveşte
Pe-ai săi tovarăşi; iar apoi, / Va prinde obiceiuri noi,
Dar rele, căci o să se-adune / 50. Cu cei beţivi. Dar ce va spune
Stăpânul său, când va sosi / Şi-n astă stare-l va găsi?
Al lui stăpân are să vie, / La ceasul pe care nu-l ştie
Robul acela. Negreşit, / 51. Atuncea, fi-va pedepsit:
În două, el va fi tăiat / Şi-apoi, afară, aruncat –
Acolo unde soarta lui / E cea a prefăcutului,
În negura plânsetelor / Şi în scrâşnirea dinţilor.”
