Iarna aduce noi ieftiniri pe piaţa imobiliară clujeană. Unde se vând cele mai scumpe apartamente din oraş

Preţul apartamentelor a scăzut în Cluj până la aproximativ 1.000 euro pe mp. Cel puţin asta relevă un studiu efectuat de una dintre cele mai mari agenţii imobiliare din oraş.Cele mai ieftine apartamente sunt în cartierul Mănăştur, potrivit unui studiu realizat în Cluj-Napoca de o companie imobiliară şi dat publicităţii azi. Potrivit Ziua de Cluj, studiul a fost realizat în lunile octombrie şi noiembrie de Blitz Imobiliare. Conform datelor publicate, apartamentele cu o cameră se vând în medie cu un preţ de 991 euro pe mp, iar cele cu două camere costă 981 euro pe mp. Cele mai ieftine apartamente se găsesc în cartierul Mănăştur, unde preţurile cu coborât până 896 euro pentru mp. În schimb, spre există cartiere unde preţurile au crescut. Este cazul Mărăştiului, unde metrul pătrat a ajuns la 998 euro. Cel mai scump cartier este Grigorescu, unde clienţii oferă 1.028 euro pe metrul pătrat. Şi mai scumpe sunt apartamentele din zona centrală, care sunt cotate la 1.074 euro pe mp. Potrivit realizatorilor studiului, acesta a fost efectuat într-o bază de date cu peste 2.000 de oferte de vânzare.

Related posts

Leave a Comment