Ministrul Constantin Niţă, audiat la DNA în dosarul ”Mită la Hidroelectrica”

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, este audiat joi în dosarul ”Mită la Hidroelectrica”, în care a fost arestat consilierul său Ioan Mihailă, dar şi unul dintre directori instituţiei. Dosarul s-a construit în jurul denunţului făcut de Remus Vulpescu, despre negocierea unui contract pentru vânzarea de energie ieftină în valoare de 263 de milioane de euro.În acelaşi dosar au fost audiaţi la DNA, miercuri, fostul şef al SRI Virgil Măgureanu şi fiul fostului şef al DGIPI Virgil Ardelean, Alin Ardelean, iar luni a fost audiat administratorul firmei Energon Power & Gas din Cluj, Rareş Criste.

Tribunalul Bucureşti a decis în 24 octombrie, la propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Eugen Brădean – director de trading la Hidroelectrica – şi a lui Ioan Mihăilă – fost membru în Consiliul de Supraveghere al companiei şi fost consilier al ministrului Constantin Niţă -, în dosarul de mită privind vânzarea de energie.

Related posts

Leave a Comment