Comuna clujeană ar putea fi prima din România în care va funcţiona o universitate, în condiţiile în care acolo nu există acum nici măcar un liceu.Asociația Creștină PRO INTEGRITATE și Primăria Florești au semnat contractul care va permite construirea unei universități și a unui campus modern în comuna din județul Cluj, în urma unei investiții evaluate la 10 milioane de euro. Universitatea va oferi servicii educaționale pentru o varietate de specializări, printre care management, economie, juridic, asistență socială și inginerie. Viitoarea universitate se va ridica pe un teren de aproximativ 10 hectare de teren în zona Cetatea Fetei din Florești. Proiectul include clădirea instituției, care va cuprinde sălile de curs, spații verzi, teren de sport, precum și spații de cazare pentru studenți și profesori. „Această investiție va aduce anual aproximativ 800.000 de lei la bugetul local al comunei Florești, prin plata concesiunii terenului, redevențelor, impozitului pe clădiri, dar și din cota de 17,5% din impozitul aferent profesorilor. Este una dintre cele mai semnificative investiții realizate, în ultimii ani, în localitate, care are beneficiul de a contribui și la dezvoltarea pe orizontală a altor servicii, conexe, realizate de operatori privați”, a declarat primarul comunei Florești, Horia Șulea. Universitatea îşi va deschide porţile odată cu începutul anului studenţesc 2015-2016.
Related posts
-
Când își reia activitatea Primăria Cluj-Napoca în 2026
Luni, 12 ianuarie 2026 se vor deschide ghişeele de relații cu publicul pentru încasarea impozitelor/taxelor locale, ratelor,... -
SportinCluj: Victorie dramatică a U-BT Cluj împotriva Slask Wroclaw
Campioana României la baschet masculin, U-BT Cluj, a obținut o victorie dramatică pe teren propriu împotriva... -
Brandul Nobila Casa mizează pe expansiune internațională în 2026
Unul dintre cele mai cunoscute branduri din România vizează o dezvoltare la nivel internațional în 2026....
