Echipa clujeană de fotbal american Cluj Crusaders şi-a apărat titlul de campioană cucerit sezonul trecut.Ardelenii au câştigat cu 14-8 finala disputată pe Cluj Arena împotriva celor de la Timişoara 89ers, după un meci în care gazdele au marcat două touchdown-uri şi au primit numai unul. Clujenii conduceau la pauză cu 6-0, bănăţenii au avut avantaj mai apoi, 8-6, însă finalul a fost tot al gazdelor, care au înscris un touchdown pe care l-au concretizat şi au stabilit scorul final, 14-8. Aceasta a fost a patra finală din istoria campionatului naţional de fotbal american, iar Cluj Crusaders este singura formaţie care a fost prezentă în toate aceste meciuri. Primele două finale le-a pierdut, însă în ultimele două sezoane clujenii au cucerit de fiecare dată marele trofeu.