Universitatea Cluj a pierdut ultimul meci disputat pe Cluj Arena în acest sezon, 2-4 cu Petrolul Ploieşti.Partida de la Cluj a contat mai mult pentru prahoveni, care încă mai speră să obţină locul doi în clasament. Elevii lui Cosmin Contra au marcat rapid două goluri, astfel că încă de la pauză meciul era ca şi rezolvat. Golul lui Sauvadet de la mijlocul reprizei secunde a lămurit şi mai tare problema învingătoarei, chiar dacă Buleică a redus din diferenţă pentru 1-3. Mojica a mai marcat o dată pentru prahoveni, însă ultimul gol al meciului a fost şi cel mai frumos, atunci când Borza a tras direct în vinclul porţii lui Bornescu de la aproximativ 35 de metri. Spectacol a fost în teren, dar şi în tribune, acolo unde fanii clujeni au cântat tot meciul, le-au cerut jucătorilor şi antrenorului Ionel Ganea să rămână şi anul următor la Cluj, dar l-au ironizat şi pe fostul finanţator, Florian Walter, actual investitor la Petrolul, prin numeroase bannere.
Related posts
-
NewsEdge: Consumul de lapte în România – cât se consumă și cât la sută vine din import
Laptele este un produs consumat încă din copilărie și prezent în rutina zilnică a milioane de... -
Exercițiu în zona montană, cu noul elicopter Black Hawk
Un prim exercițiu interinstituțional cu noul elicopter Sikorsky S-70M Black Hawk aflat în dotarea Inspectoratului General... -
SportinCluj: Daniel Pancu vrea să îl ”fure” pe Marian Huja de la CFR
Fostul antrenor al CFR Cluj, Daniel Pancu, care a semnat cu Rapid București, vrea să își...
