Pe data de 28 mai 1970 închidea ochii, pe un simplu pat de spital (Colentina din Bucureşti) cel care a fost şi va rămâne primul Cardinal al românilor, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, dr. Iuliu Hossu. Personalitate emblematică, nu doar a Bisericii greco-catolice din România, ci pentru întreaga comunitate creştină şi pentru poporul român, episcopul Iuliu Hossu a fost cel care citit proclamaţia de unire a Transilvaniei cu Regatului României la 1 decembrie 1918, în cetatea Albei Iulia. Membru al Consiliului Dirigent din Transilvnania, a făcut parte din delegaţia care a prezentat Hotărârea de Unire a românilor ardeleni, Regelui Ferdinand, la Bucureşti. Senator de drept în Parlamentul României. A fost personalitatea de prim rang a românilor din nordul Ardealului rămaşi în teritoriile cedate Ungariei după diktatul de la Viena, protestând în numeroase rânduri împotriva represiunii la care era supusă populaţia românească, dar şi cea evreiască, de către autorităţile maghiare. După război a preferat teroarea închisorilor comuniste unde au murit episcopi, preoţi, călugări şi călugăriţe, simplii credincioşi ai Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, interzisă în 1948 de autorităţile comunitste de atunci, şi în continuare neîndreptăţită de guvernările post-comuniste, mai ale în ceea ce priveşte retrocedarea vechiului patrimoniu şi al bisericilor deţinute ilegal de către Biserica Ortodoxă Română. Împeună cu documentele altor 6 episcopi greco-catolici din acea perioadă, dosarul lui de canonizare aflat la Vatican aşteaptă cât mai repede rezoluţia finală pentru ridicarea împreună la cinstea altarelor a arhiereilor români uniţi martiri.
Dr. Iuliu Hossu a fost episcop greco-catolic de Gherla, din 1917, şi apoi de Cluj-Gherla, din 1930 până în 1970, când a închis ochii.
Copiăria şi studiile
Iuliu Hossu s-a născut pe 30 ianuarie 1885 în comuna Milașul Mare, plasa Teaca, aflată pe atunci în comitatul Cluj, din părinții Ioan, preot greco-catolic, și Victoria, născută Măriuțiu. Își face studiile în satul natal, numit în vremea aceea Milașul Mare, apoi la Gimnaziul lutheran din Reghin, la Liceul romano-catolic din Târgu-Mureş (clasa a IV-a), iar clasele următoare (V -VIII), la Gimnaziul superior greco-catolic de la Blaj. În 1904 și-a început studiile teologice la Academia din Blaj, fiind trimis în scurt timp la Colegiul De Propaganda Fide din Roma. În 1906 a primit titlul de doctor în Filosofie, iar în 1910 cel de doctor în Teologie. În ultimul an de studii, la 27 martie 1910, este hirotonit preot de episcopul greco-catolic de Lugoj, Vasile Hossu.
Militant pentru unirea Transilvaniei cu România
Întors în țară, a activat la Lugoj pe rând ca protocolist, arhivar, bibliotecar, apoi vicar și secretar episcopesc. În anul 1914, îl aflăm pe front, în calitate de preot militar, unde alină suferințele celor răniți aflați în spitale și săvârșește slujbe la înmormântarea morților. Pe front militează printre soldați ideea înfăptuirii unității naționale a românilor. Această activitate îi va fi recunoscută de Marea Adunare Națională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918. La 3 martie 1917 a fost numit episcop în scaunul Episcopiei Gherla, rămas vacant, ca urmare a decesului episcopului Vasile Hossu, numirea găsindu-l preot militar.
La 1 Decembrie 1918, în fața Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, episcopul Iuliu Hossu s-a îmbrățișat cu episcopul ortodox de Caransebeş, dr. Miron Cristea, spunând următoarea frază memorabilă: „Pe cum ne vedeți azi îmbrățișați frățește, așa să rămână îmbrățișați pe veci toți frații români!” În încheiere, episcopul Iuliu Hossu a fost cel care, din însărcinarea Marelui Sfat Național Român, a dat citire Declarației de la Alba Iulia, în fața celor 100.000 de participanți. Episcopul Iuliu Hossu, alături de alți trei fruntași ardeleni (episcopul ortodox Miron Cristea – viitor patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Alexandru Vaida-Voievod și Vasile Goldiș) au dus la București declarația de Unire, în Parlamentul României. Cu acest prilej, Episcopul Iuliu Hossu a spus: „Dacă pentru strămoșii noștri romani toate drumurile duceau la Roma, pentru noi, românii ardeleni, toate drumurile duc la București. Acesta este Sionul Neamului Românesc…” Episcopul Iuliu Hossu a fost cel care i-a înmânat Actul Unirii Regelui Ferdinand I al românilor ardeleni.
Episcop de Cluj-Gherla şi Senator de drept
În anul 1924, Episcopia unită de la Gherla a primit, cu titlu de donație din partea Sfântului Scaun, biserica Minoriților din Cluj. Dispunând de un astfel de edificiu reprezentativ, ridicat la rangul de catedrală, centrul Episcopiei de Gherla a fost mutat în orașul Cluj, numele instituției devenind Episcopia Română Unită de Cluj-Gherla. Catedrala din Gherla a primit statutul de co-catedrală. În vechiul sediu episcopal din Gherla (actualmente muzeu municipal), episcopul Iuliu Hossu a așezat școala greco-catolică de institutori (învățători), desființată ulterior de autoritățile comuniste. Reședința episcopală a fost mutată la Cluj, în imobilul cumpărat prin efortul episcopului Iuliu Hossu pe strada Moților 26. Tot prin grija sa, biserica Minorişilor devenită Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj a fost prevăzută cu un iconostas.
În calitate de Senator de drept în Parlamentul României Mari, episcopul Iuliu Hossu a apărat suveranitatea și integritatea țării, împotriva revizionismului vremii. În decembrie 1932, în cadrul unei adunări populare, la care au participat circa 30.000 de persoane, ținută în Piața Clujului, a spus: „Marea revizuire s-a făcut la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, când Dumnezeu, judecând ca un Atotputernic, a șters nedreptățile veacurilor și a restabilit dreptatea imanentă. Biruința acestui neam a fost biruința lui Dumnezeu.” Anii 1940-1944, ani în care Ardealul de Nord s-a aflat sub administrația Ungariei, l-au prins pe Iuliu Hossu la Cluj, de unde a apărat drepturile românilor şi a protestat împotriva nedreptăţilor făcute de autorităţile maghiare. Tot acolo s-a aflat și în perioada de început a regimului comunist (1945-1948).
Sub teroarea comunistă, Cardinal „in pectore”
S-a opus cu un eroism remarcabil la mascarada autointitulată întoarcerea credincioșilor greco-catolici români la Biserica Ortodoxă. La 1 octombrie 1948, a dat un decret de excomunicare (ipso facto) a participanților la aşa-zisa Adunarea de la Cluj, a celor 38 (de fapt au semnat doar 36 dintre participanți) de preoți greco-catolici, care urmau să hotărască „ruperea” românilor uniţi de Biserica Romei şi „revenirea” la Biserica ortodoxă, la ordinul lui Stalin și al slugilor sale din România. La 28 octombrie 1948 a fost arestat și dus la vila patriarhală de la Dragoslavele, unde a fost ținut închis, sub pază, în foame și frig, împreună cu ceilalți episcopi greco-catolici arestați. Atât autoritățile comuniste, cât și conducerea Bisericii Ortodoxe Române, prin patriarhul Iustinian Marina personal, i-au propus scaunul de mitropolit ortodox al Moldovei, în schimbul renunțării la credința catolică şi a comuniunii cu Scaunul Papal. Refuzând trecerea la ortodoxie, episcopul Iuliu Hossu a fost transferat mai întâi la Mănăstirea Căldărușani, iar în 1950, la penitenciarul din Sighet. În anul 1955, a fost dus la Curtea de Argeș, iar în anul 1956, la Mănăstirea Ciorogârla, apoi din nou la Căldărușani, unde a stat cu domiciliu forţat (obligatoriu) până la sfârșitul vieții. Aici, s-a consacrat rugăciunii, meditației și unei munci dificile, în clandestinitate, pentru viitorul Bisericii Greco-Catolice din România coborâtă în catacombe. La 28 aprilie 1969, a fost creat cardinal „in pectore” de către Papa Paul al VI-lea pentru că datorită regimului politic comunist din acea vreme o astfel de titulatură, făcută public, i-ar fi făcut rău. Papa a dezvăluit acest fapt al numirii de Cardinal al lui Iuliu Hossu, după decesul episcopului, doar la 5 martie 1973,
Sfârșitul vieții
Cardinalul dr. Iuliu Hossu a murit în 28 mai 1970, la Spitalul „Colentina” din București, ultimele lui cuvinte fiind: „Lupta mea s-a sfârșit, a voastră continuă”. La căpătâiul său a stat cel care a devenit următorul Cardinal român, episcopul Alexandru Todea. Mormântul său se află în Cimitirul Bellu catolic din Bucureşti, loc unde s-a recules şi Papa Ioan Paul II în vizita lui făcută, peste ani, în România.
„În timpul liturghiei Recviem, celebrată la Paris, la 17 octombrie 1973, pentru odihna sufletului cardinalului Iuliu Hossu, cardinalul Parisului, Jacques Marty, spunea că «forța Spiritului i-a dat puterea să nu se supună niciodată, să rămână un om în picioare în chiar momentul când mâinile și picioarele erau legate», că datorită credinței lui tenace, «el a permis Bisericii Sale să nu moară, ea care este din 1948…, o Biserică a Tăcerii.»”
