800 de temerari, aşteptaţi la Turul Internaţional al Dunării

Aproximativ 800 de persoane sunt aşteptate să se alăture celei mai lungi expediţii pe Dunăre în caiac ori în canoe. Pentru prima dată, această expediţie va fi organizată de România. Detaliile au fost stabilite în cadrul unei întâlniri internaţionale, organizată în staţiunea clujeană Beliş.Turul Internaţional al Dunării va începe în ultima duminică a lunii iunie 2011. Amatorii de navigaţie se vor aduna în Germania, la Ingolstadt. Apoi, vor porni, adunaţi într-o flotilă, către Marea Neagră. Clujeanul Sorin Petrean, unul dintre organizatori, spune că durata întregii expediţii va fi de 13 săptămâni, timp în care oamenii vor trece prin Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi România.
În total, membrii expediţiei vor străbate 2.516 kilometri. Organizatorii spun că doar o duzină de temerari vor străbate întreaga distanţă. Ceilalţi participanţi li se vor alătura pentru diferite porţiuni ale traseului, spune Costin Iatan. Participanţii din străinătate spun că temerarii care vor participa la expediţie vor trebui să îşi ia cu ei în barcă toate lucrurile necesare.
Turul Internaţional al Dunării a început în anul 1956, cu o cursă pe fluviu între Bratislava şi Budapesta. De-a lungul anilor, el s-a tot prelungit, pentru că tot mai multe ţări au dorit să se alăture expediţiei.

Related posts

Leave a Comment