
La ministerele Muncii din cele două ţări situaţia este similară. În timp ce Totyu Mladenov are în palmares specializări în Statele Unite, Ungaria, Franţa, Belgia, Grecia, Argentina şi Chile, în domenii care variază de la sisteme de asigurări la cursuri de recalificare profesională, Ioan Botiş are unul dintre cele mai golaşe CV-uri dintre toţi membrii cabinetului Boc. Şi-a luat dipoma de licenţă în inginerie în 1991, la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, după care a lucrat în acelaşi oraş, timp de doi ani, la Combinatul de Utilaj Greu. Între 1992 şi 2000 a fost manager al “Atelierelor Botiş”, după care a devenit viceprimar al municipiului Bistriţa. După ce a părăsit primăria a devenit director executiv al Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Bistiţa-Năsăud, iar din 2008 este deputat. Cum un doctorat nu strică niciodată, s-a apucat de unul în 2007, tot la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca.
Bulgarii ne depăşesc nu doar la capitolul CV-uri ale miniştrilor, ci şi la cel al perspectivelor de redresare economică. În timp ce estimările guvernanţilor români indică o creştere economică de – 1,9% pentru 2010, bulgarii ţintesc la o creştere economică de 1%. De asemenea, Bulgaria este singurul stat din Europa şi Asia Centrală care are perspectivă pozitivă a ratingului din partea Moody’s. Un alt argument este că România se află în topul primelor zece ţări care riscă să dea faliment, în timp ce Bulgaria nu se află pe listă. În plus, după ce că se împrumută acum pentru a plăti pensiile şi salariile bugetarilor, România urmăreşte un nou acord cu FMI. În schimb, Bulgaria nu va avea nevoie de un împrumut de la FMI în următorii doi ani, a anunţat pe doi septembrie ministrul Simeon Djankov.